Fanii echipei lui Mititelu au distrus pictura lui Sorin Cârţu, din centrul Craiovei! GALERIE FOTO

După ce i-au mâzgălit casa şi sediul firmei lui Sorin Cârţu cu mesaje obscene, suporterii echipei lui Adrian Mititelu au atentat şi la muralul lui Sorin Cârţu, realizat recent în centrul oraşului.

Una dintre facţiunile galeriei lui Mititelu, Praetoria, a postat un filmuleţ în care apare pictura mânjită şi o înjurătură la adresa legendei Ştiinţei. Numai două zile a rezistat muralul lui „Sorinaccio”, realizat pe un zid din centrul oraşului, în parcul din Piaţa „William Shakespeare”, lângă Teatrul Naţional din Bănie.

Pictura îi aparţine unui tânăr profesor de la Liceul de Artă „Marin Sorescu”, cel care a pus în practică ideea fanilor Universităţii Craiova, care s-au implicat sufleteşte şi financiar în acest proiect.

Sorin Cârţu este golgheterul Ştiinţei din cupele europene, cel care a cucerit titlul cu Universitatea Craiova ca jucător şi antrenor şi se află aproape de a şi-l adjudeca şi din postura de preşedinte. Campania de imortalizare a chipurilor legendelor Ştiinţei a demarat anul trecut, când, la un an de când Ilie Balaci a dispărut dintre noi, imaginea sa a fost zămislită pe un perete de pe strada Unirii, în apropiere de Piaţa „Mihai Viteazul”.

Sorin Cârţu se declara impresionat de iniţiativa fanilor Ştiinţei, de a realiza acel mural, şi spunea că în curând o să-şi tatueze sigla Universităţii Craiova: „E o inițiativă de remarcat și entuziasmantă pentru noi, cei care suntem în viață. Îmi pare rău că Ilie nu a putut să se bucure de pictura cu el. Ce am realizat cu „Craiova – Maxima” a fost de mare impact, lumea încă trăiește cu amintirea noastră. Cred că și colegii mei din perioada „Maxima” ar merita, sper să li se ofere această posibilitate. Pictura este după acea fotografie de pe cardul Panini. Eu cred că este o postură bună asta în care m-a prins. Merită elogiată de toată lumea această lucrare și apreciată de tot orașul. Suntem onorați de ceea ce au făcut. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am realizat în viața asta. Eu o să-mi fac un tatuaj cu leul de pe stema Universității Craiova”.

Publicat: 31 07. 2020, 10:56
Actualizat: 31 07. 2020, 11:52