Se întoarce FCSB în Ghencea? Anunțul făcut de Gheorghe Mustață. „Am dat în judecată CSA!”
Gheorghe Mustață insistă ca FCSB să se întoarcă în Ghencea, acolo unde CNI a constuit un nou stadion pentru antrenamentele echipelor care vor juca la EURO 2020.
Liderul galeriei echipei antrenate de Toni Petrea a dezvăluit că „Asociația Salvați Steaua” a decis să dea în judecată CSA Steaua și cere ca FCSB să joace pe noul stadion Steaua.
Totodată, Gheorghe Mustață a dezvăluit că face tot posibilul să îi aducă lângă FCSB și pe suporterii care sunt nehotărâți și nu știu cui să îi țină partea în scandalul dintre Gigi Becali și CSA Steaua.
George Mustață susține că a dat CSA în judecată pentru ca FCSB să se întoarcă în Ghencea
„Mai repede domnul comandant trebuia să aibă reacție și în momentul în care noi, Asociația Salvați Steaua, am trimis o solicitare către CSA să ni se comunice și nouă acele documente care prezintă tranzacția dintre CSA și domnul Păunescu, între Păunescu și domnul Becali. Noi știm că nu i-au vândul domnului Becali un tanc și au clasificat acele documente. Au vândut o secție de fotbal, pe care au reînființat-o în 2017, și vor palmares din 1947. Acolo trebuia să iasă domnul comandant pe post și să spună. Nu să ne acuze. Fiecare suporter a considerat că trebuie să trimită adresa CSA pentru a ni se răspunde nouă. Noi am dat în judecată CSA-ul pentru a ne pune la dispoziție toate documentele despre tranzacția respectivă.
Băieții de la Sud care au plecat spre CSA, noi nordul care am rămas lângă echipă și cei nehotărâți. Eu sper că pe cei nehotărâți să îi aducem înapoi lângă Peluza Nord și să arătăm exact ce a fost odată. Steaua niciodată nu a retrogradat, eu așa știu. Dacă îmi spune cineva că Steaua a retrogradat vreodată, eu vă dau cuvântul meu de onoare că nu mai intru pe stadion.
Nu poate să spună nimeni că nu a fost la meciul cu Villarreal și dădeam zăpezile de pe teren. Atunci am luat 50 de suporteri din tribună și am intrat să dăm zăpada, cum poate cineva să îmi ia istoria asta, amintirile? Cum poate spune cineva că Steaua nu a jucat cu Chelsea, cu Manchester City? Să îi dea interdicție CSA-ul și lui domnul Orban să intre, că poate ține cu Steaua din Liga 1. Noi vom face procedurile împreună cu conducerea clubului spre a închiria stadionul și a juca acolo. Dacă cineva își asumă și nu ne va da voie, e problema lor. Toți răspundem! Avem instituțiile statului și vom face plângerile penale”, a spus Gheorghe Mustață pentru Pro X.