Suporterii lui Dinamo, anunț plin de entuziasm! Pot cumpăra clubul după ce Pablo Cortacero le-a mai dat o ultimă „țeapă”: „Am început numărătoarea inversă!”

Suporterii lui Dinamo țin clubul in viață prin proiectul DDB
Vezi galeria foto - 4 poze

Suporterii lui Dinamo vin cu noi dezvăluiri despre situația clubului din „Ștefan cel Mare!” Fanii sunt gata să preia clubul, dacă Pablo Cortacero și Dorin Șerdean nu își vor respecta ultima promisiune.

Cei doi ar urma să cedeze acțiunile, în condițiile în care suporterii anunță că banii n-au intrat nici de această dată.

Mai mult, suporterii subliniază că Șerdean și Cortacero n-au semnat înțelegerea cu fanii, deși au dat asigurări că se vor ține de cuvânt de această dată. Doar că spaniolul a mințit din nou. Jucătorii lui Dinamo au plecat în vacanță cu buzunarele goale și mulți dintre ei nu se mai întorc la echipă. De altfel, Borja Valle și-a găsit și el echipă, iar azi a fost anunțat transferul mijlocașului la Oviedo.

Fanii lui Dinamo, aproape să preia clubul de la Pablo Cortacero: „Am început numărătoarea inversă!”

„Atât Dorin Șerdean, cât și Pablo Cortacero au dat asigurări că vor ceda acțiunile în cazul în care nu vor intra banii de la ei.

După ultima discuție, avocații DDB au pregătit un MOU, o înțelegere care trebuia semnată de ambele părți, ca angajament legat de cedarea acțiunilor în caz de neîndeplinire a promisiunilor financiare până la 31 decembrie.

A doua zi, când urma să aibă loc întâlnirea, domnii Șerdean și Cortacero nu s-au mai prezentat.

Discuțiile au continuat la distanță, iar ultimul răspuns a venit ieri (29 decembrie) din partea lui Cortacero, care a spus că banii vor intra până pe 31 decembrie și că ”manana”, adică astăzi (30 decembrie) ne va trimite codul SWIFT al transferului bancar.

Ziua bancară de astăzi s-a încheiat. Am început numărătoarea inversă pentru ULTIMUL MÂINE.

Până atunci, am trecut în viteză de 12.000 de socios și ne îndreptăm spre 13.000. Trebuie să menținem ritmul acesta de creștere și până în decembrie 2021 putem fi 24.000 de socios”, a scris Peluza Cătălin Hîldan, pe Facebook.

Publicat: 30 12. 2020, 22:20
Actualizat: 31 12. 2020, 01:27