Fanii lui Dinamo, din nou la înălțime! Au rezolvat încă o problemă importantă: „Marți au banii în cont! În fiecare zi mai apare ceva” | EXCLUSIV
Dinamo este pe cale să mai rezolve o problemă importantă! Fanii au strâns iar bani, iar marți se va plăti o rată către ANAF, pentru baza de la Săftica.
Constantin Eftimescu, directorul general lui Dinamo, a spus pentru ProSport că problema va fi rezolvată marți.
Din informațiile ProSport, Dinamo va plăti către ANAF în jur de 22.000 de euro. „Nu se pune în discuție „New Dinamo” cât timp la club va fi o situație precară. Mi-e greu să cred că jucătorii de la Academia Dinamo vor reuși să facă față în Liga 1. Trebuie să înțeleagă și suporterii că nu pot face mare lucru. Au făcut o mare minune. Au salvat clubul și anul acesta”, a spus Danuț Lupu.
Fanii dinamoviști au făcut iar rost de bani: „Marți au banii în cont!”
„Marți, cei de la ANAF au banii în cont! În fiecare zi mai apare câteva ceva, sunt probleme stringente. Mai sunt datorii către jucători, angajați, acum să vedem când o să avem banii”, a spus Eftimescu, pentru ProSport.
Fostul mare portar al lui Dinamo este cel care are drept de semnătură din partea clubului atât în relația cu jucătorii, cu partenerii, cât și cu băncile.