Fanii Universităţii Craiova se aşteaptă să primească 1.500 de bilete la derby-ul cu FCU. Numărul tichetelor, decis de incidenţa de infectare

„Derby de Craiova” se joacă duminică, de la ora 21:00, pe arena „Ion Oblemenco” din Bănie. FCU este gazdă, iar suporterii Universităţii Craiova vor trebui să ia loc în Peluza Nord, acolo unde ei speră să primească 1.500 de bilete de la organizatori.

Numărul tichetelor pentru fanii Universităţii va fi decis în funcţie de incidenţa de infectare. Craiova este în scenariul roşu şi azi incidenţa de infectări în Craiova a fost de 5.88 la mie fiind şanse mari ca în zilele următoare să se depăşească 6 la mie. În cazul în care incidenţa ar fi sub 6 la mie, arena poate fi ocupată la 30 la sută din capacitate, respectiv în jur de 9.000 de spectatori, iar fanii Universităţii Craiova ar trebui să primească aproximativ 450 de bilete.

În cazul, foarte probabil, în care incidenţa trece de 6 la mie, stadionul poate fi ocupat la capacitate maximă, dar numai de suporteri vaccinaţi, iar în acest caz fanii Universităţii Craiova ar trebui să aibă alocate 1.500 de bilete, respectiv 5 % din capacitatea arenei.

Fanii de Peluza Nord au sunat deja adunarea pentru derby-ul de duminică, anunţând că se vor strânge în centrul oraşului, pentru a pleca spre stadion în jurul orei 20:00. Suporterii Universităţii Craiova sunt sfătuiţi să-şi achiziţioneze bilete la Peluza Nord şi abia când acestea vor fi epuizate să-şi cumpere în alte sectoare.

Comunicatul Peluzei Nord Craiova:

„5,88 incidenţă în Craiova deci se sare de 6 şi mititelii sunt obligaţi să ne dea minim 1.500 de bilete, nu 450, cum sperau. IMPORTANT: Toată lumea să îşi ia bilete la Nord până la epuizarea lor! Doar mai târziu, dacă mai e cazul, se cumpără bilete şi la tribuna a II-a. Nu cădeţi în capcana mititeilor de a ne dispersa pe stadion, sau, mai grav, de a manipula apoi presa că suporterii noştri au fost, de fapt, ai lor.

– ne adunăm la terasele din centru, de pe Unirii, vis a vis de Mercur. Peluza Nord va fi acolo prima, începând cu ora 18, pentru a se asigura că nu se întâmplă nimic suporterilor normali, la fel cum am făcut la sărbătoarea Cupei României, când noi am fost 3-4.000, iar boovenii, 2-300. Începem adunarea de la ora 18, urmând ca în jurul orei 20 să plecăm cu toţii împreună spre stadion.

-mititeii vor încerca în continuare şicane cu biletele, pentru că sunt disperaţi să ne împuţineze, simţindu-se în evidentă inferioritate. Acesta e şi motivul pentru care nu au scos încă biletele la vânzare. Este de datoria noastră ca aceste şicane să nu-şi atingă scopul.

-nu vă grăbiţi să vă luaţi bilete în alte sectoare, aşteptaţi indicaţiile clubului şi ale Peluzei Nord. Indiferent cum, până la urmă vor intra la stadion toţi cei care vor, dar important este să stăm împreună. Trataţi deja ca pe o zi de meci ziua de duminică. Urmăriţi cu atenţie paginile Universităţii Craiova şi ale Peluzei Nord Craiova pentru noi informaţii”.

Publicat: 29 09. 2021, 15:03