Fără număr, de la nașu’! Florentin Petre știe de ce cadou ar avea nevoie finul Adi Mihalcea, ca să scape Dinamo de retrogradare. De ce nu s-a înscris în programul inițiat de „Peluza Cătăln Hîldan”

Dinamo se află într-o situație critică. Ionuț Negoiță se chinuie să vândă, iar echipa se află la doar trei puncte de locurile de retrogradare. Florentin Petre recunoaște că situația este dificilă, dar speră ca finul Adi Mihalcea să facă o echipă bună, iar „câinii” să rămână în prima ligă.

Florentin Petre a jucat aproape 12 ani la echipa de seniori a lui Dinamo. A câștigat trei campionate și cinci cupe, iar acum îl doare sufletul când vede că formația lui de suflet se află la doar 3 puncte de locul care duce în Liga 2.

„Va fi destul de complicat pentru Dinamo (n.r. să scape de retrogradare), situația, din ce văd, nu este deloc roză. Sper din toată inima să treacă peste acest moment.

Este un moment foarte dificil pentru istoria acestui club. Mă afectează foarte tare ce se întâmplă la club, dar parcă m-am obișnuit”, a declarat fostul mijlocaș al „câinilor” la TVR SPORT.

„Cadou” pentru finul Adi Mihalcea

Florentin Petre este convins că Dinamo are o șansă să rămână în prima ligă pentru că și-a pus un antrenor bun. Cu Adi Mihalcea a jucat mulți ani și îl cunoaște foarte bine.

„A prins o perioadă complicată și nu merita să treacă prin această situație. Este finul meu, i-am botezat cele două fetițe… nu știu dacă în perioada a mai făcut vreun copil (râde)… Adi merită mai mult și îmi doresc să-i meargă bine, atât lui cât și lui Danciu.

Dacă ar fi să-i fac un cadou… Aș da puțin timp înapoi și l-aș lăsa să mă antreneze pe mine și pe cei din generația mea: Niculescu, Dănciulescu, eu, Marius Niculae.

Dacă ne antrenăm puțin, jucăm 45 de minute fără probleme. Mă gândesc la el ca la fratele meu și îmi doresc să aibă noroc. Eu și generația în care am jucat am câștiga la pas campionatul!”, a mai spus actualul antrenor de la Dacia Unirea Brăila.

De ce nu s-a înscris Florentin Petre în programul „DDB”

Florentin Petre îi aplaudă pe fanii care au strâns bani din donații și au ajutat clubul să plătească din datorii. Printre cei care s-au înscris în programul „Doar Dinamo București” se află nume mari din istoria lui Dinamo, dar și foști jucători sau antrenori de la echipele rivale. Florentin Petre este unul dintre dinamoviștii care nu și-au făcut card.

O să dau bani în momentul în care lucrurile se vor schimba. Eu încă am de luat bani de la Dinamo. Când o să iau acești bani o să mă înscriu în acest proiect. Imediat! Când lucrurile se vor stabiliza și Dinamo va fi clubul altcuiva atunci o să fiu și eu împăcat și voi susține fără nicio problemă.

Văd că, deocamdată, clubul este susținut de suporteri. Vreau să le mulțumesc pentru ce au făcut. Sunt curios cât ține. Plătești o lună sau două, dar la Dinamo îți trebuie mulți bani ca să ții echipa pe linia de plutire”, a explicat Florentin Petre.

Publicat: 30 05. 2020, 16:27
Actualizat: 09 06. 2020, 23:17