Farul – Steaua 1-2. Gâlcă nu s-a putut baza pe 9 jucători, dar Bourceanu nu a prins primul „11”. Fanii nu se identifică deloc cu FCSB: „Vrem Steaua adevărată, nu o clonă inventată”
Costel Gâlcă și-a a testat sâmbătă, de la ora 12:00, jucătorii pe care i-a folosit mai puțin în acest sezon. Chiar dacă Liga 1 este întreruptă ca urmare a meciului naționalei cu Feroe, tehnicianul a vrut să își țină fotbaliștii în priză și a aranjat un meci amical cu Farul Constanța, în orașul de la malul mării.
Pe un teren greu, înfundat de la ploaia care a căzut neîncetat în ultimele 24 de ore, roș-albaștrii s-au impus cu 2-1, golurile fiind marcate de Țucudean (penalty) și Stanciu.
Campioana României a revenit azi într-un oraș în care a simțit mai mereu căldura publicului local. În Constanța, masa suporterilor steliști este predominantă, motiv pentru care stadionul „Farul” a fost ales de conducerea Stelei drept „casă” în mai multe cazuri, când a avut terenul suspendat. Iar astăzi nu a fost o excepție. În ciuda ploii torențiale și a lipsei mizei meciului, peste 1000 de fani au ținut să fie prezenți în tribune.
Asta deși Gâlcă nu i-a avut la dispoziție pe cei mai buni jucători, care au plecat la naționalele de seniori sau tineret. Paul Papp, Adrian Popa, Andrei Prepeliță, Alex Chipciu, Cristi Tănase și Raul Rusescu au fost selecționați de Anghel Iordănescu, Cojocaru a fost chemat la tineret, Varela – la Insulele Capului Verde, iar Arlauskis – la naționala Lituaniei.
- Ultima dată când Steaua și Farul Constanța se întâlniseră într-un meci de Liga 1 a fost în sezonul 2008-2009, la capătul căruia constănțenii au retrogradat. De atunci, Farul a trecut prin perioade agitate, clubul fiind amenințat chiar și cu falimentul. În prezent, ocupă locul 9 în Liga 2, Seria 1.
Echipa Stelei
- Niță – Râpă, Tamaș, Toșca, Guilherme – Neagu, Filip (cpt) – Iancu, Vâlceanu, Enceanu – Țucudean
- Rezerve: Dobre – Luchin, Stanciu, Latovlevici, Pham-Huy, Constantinescu, Bourceanu
De notat că Alex Bourceanu, fotbalist care a refuzat să joace la Piatra Neamț a fost rezervă, în ciuda absențelor, semn că lucrurile nu s-au calmat pe deplin în Ghencea. Într-un interviu ProSport, Costel Gâlcă a dezvăluit însă că Alex Bourceanu și-a recunoscut greșeala comisă după meciul de la Târgu Jiu și a dat asigurări că nu există tensiuni între cele două părți. VEZI AICI CE A SPUS TEHNICIANUL LEGAT DE FOSTUL CĂ‚PITAN DIN GHENCEA.
Fanii Stelei au continuat să protesteze în legătură cu situația de la club. Lipsa de identitate a FCSB au făcut ca stadionul campioanei să fie mai mereu gol. „Vrem Steaua adevărată, nu o clonă inventată”, a fost mesajul afișat de câțiva suporteri.
Farul – Steaua 1-2 (Țucudean și Stanciu au marcat pentru campioană). Așa s-au marcat golurile
Țucudean a înscris din penalty pentru roș-albaștri. Lovitura de penalitate a fost obținută de Enceanu
Stanciu a marcat și el pentru campioană și vrea să facă uitată evoluția slabă din ultimul timp