Fază controversată în FCSB – Universitatea Craiova! Oltenii au cerut vehement penalty
O fază controversată a avut loc în timpul meciului dintre FCSB și Universitatea Craiova. Oltenii au cerut în mod vehement penalty, după un fault aplicat de Andrei Miron lui Andrei Ivan.
Faza controversată a avut loc în minutul 21 al partidei de la Giurgiu.
FCSB se află pe primul loc din Liga 1, în timp ce Universitatea Craiova se situează pe locul 3.
Fază controversată în FCSB – Universitatea Craiova
În minutul 21 al partidei de la Giurgiu, Andrei Miron a alunecat și l-a faultat pe Andrei Ivan, în marginea careului gazdelor. Deși oltenii au cerut vehement un penalty, „centralul” Adrian Cojocaru a dictat lovitură liberă pentru oaspeți.
Helmut Duckdam, avertisment înainte de FCSB – Universitatea Craiova
„Eroul de la Sevilla” a declarat faptul că fotbaliștii vor avea o problemă de prospețime, deoarece mulți dintre ei au participat la jocurile echipelor naționale. Acesta este de părere că vom vedea multe goluri și a avertizat-o pe FCSB de faptul că va avea un meci greu contra oltenilor.
„Va fi o problemă de prospețime. Jucătorii au venit de la Budapesta sau de la Erevan. Timpul e destul de scurt până la meciul cu Craiova. Plus că meciul nu se va disputa la București, ci la Giurgiu. Va fi mai dificil pentru FCSB de data aceasta.
Craiova nu are prima șansă, dar meciul va fi mai echilibrat. S-ar putea să avem această surpriză plăcută și să vedem multe goluri. Eu nu cred că Craiova va veni să se apere”, a declarat Helmut Duckadam, pentru Realitatea Sportivă.