Fază controversată în minutul doi al partidei CFR Cluj – FCSB! Jucătorii lui Toni Petrea au cerut penalty, după ce Mario Camora a atins mingea cu mâna | VIDEO
CFR Cluj – FCSB este meciul etapei cu numărul 13. Partida a început cu o fază controversată. Jucătorii echipei vizitatoare au cerut lovitură de la 11 metri, după ce mingea l-a lovit în mână pe Mario Camora.
Partida din Gruia a început furtunos. Era minutul doi când Olimpiu Moruțan a trimis frumos în careu, iar mingea l-a lovit în mână pe Mario Camora. Căpitanul lui CFR Cluj avea mâna depărtată de corp, așa că se poate spune că jucătorul ardelenilor a obținut un avantaj (VIDEO AICI).
Arbitrul Istvan Kovacs a făcut semn că meciul poate continua, chiar dacă jucătorii lui Toni Petrea au cerut penalty. Dennis Man a fost cel mai vehement, dar nu l-a ascultat nimeni. Nici asistenul de pe acea parte, Ovidiu Artene, nu a intervenit.
Istvan Kovacs, eroul principal în episodul „dispari”
Nu este prima oară când Istvan Kovacs îi supără pe cei de la FCSB. La un meci cu Craiova, arbitrul FIFA i-a spus lui Florinel Coman: „Dispari”, în momentul în care favoritul lui Gigi Becali a protestat după o decizie.
„Chiar îmi pare rău de cele spuse. Aşa e, am spus „Dispari, dispari!”, se citeşte pe buzele mele, e prima dată când se întâmplă asta, dar am preferat să fac aşa decât să-l dau afară pentru ceea ce mi-a spus el. Decât să stric spectacolul sportiv.
Nu a fost cel mai elegant mod de a discuta cu jucătorul, însă, la fiecare meci, aşa procedează, vorbeşte urât şi atunci, nu neapărat că am o istorie cu el, dar nu discută respectuos cu niciun arbitru.
Într-adevăr e greşeala mea că m-am exprimat astfel. Regret, dar sunt om, am greşit, nu mai pot să întorc nimic”, a spus arbitrul Istvan Kovacs pentru ProSport.
Florinel Coman nu este titular în partida CFR Cluj – FCSB, dar se află pe bancă și ar putea intra în repriza secundă.
„Florinel Coman este rezervă. Nu mă surprinde. E vine după accindentare și este foarte frig afară. Riscă să se accidenteze. Cred că îl menajează ca să-l aibă în plenitudinea forțelor la începutul campionatului”, a declarat Nana Falemi în direct, în emisiunea „ProSport Live”.