Faza zilei la meciul Viitorul – Craiova. A fost sau nu gol la execuția lui Rivaldinho? VIDEO

Fază ciudată în partida de la Ovidiu, FC Viitorul-Universitatea Craiova. La scorul de 1-1, gazdele pleacă pe contraatac, Iancu îi pasează superb lui Rivaldinho, iar brazilianul ratează o ocazie uriașă.

Sud-americanul s-a trezit singur la marginea careului de șase metri și a șutat în bară, mingea a ricoșat la Mirko Pigliacelli, l-a lovit în piept pe italian și s-a îndreptat din nou spre poartă.

Pigliacelli a reușit să o oprească în ultimul moment, dar jucătorii de la Viitorul au cerut arbitrului Ovidiu Hațegan să valideze reușita. Dilema a continuat și în studioul Digi Sport. Gabi Balint a fost cel care a avut curaj să dea un verdict.

„Mingea este jumătate pe linia porții și nu a fost ofsaid la Rivaldinho. Mingea e clar pe linie. Trebuie să depășească linia cu toată circumferința”, a explicat Gabi Balint la Digi Sport.

 

VEZI AICI VIDEO CU RATAREA LUI RIVALDINHO

Mirko Pigliacelli, în conflict cu fanii Craiovei

Mirko Pigliacelli a avut probleme în ultima perioadă cu fanii Craiovei. Suporterii l-au considerat unul dintre jucătorii vinovați de plecarea lui Victor Pițurcă. În timpul meciului cu Gaz Metan au afișat două bannere în care l-au atacat pe portarul italian.

„Trădătorii să plătească / Ca să nu se înmulțească” și „Indiferența față de culori din vestiar / Doare și ne lasă un gust amar…”.

Publicat: 09 02. 2020, 21:14
Actualizat: 09 02. 2020, 23:23