FC Argeș a oficializat încă trei transferuri. Echipa din Trivale a acontat până acum 14 jucători

Bucurie a fotbalistilor argeseni dupa un gol marcat cu Costinel Andrei Tofan si Antun Palic in meciul de fotbal dintre FC Arges si FC U Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, sambata 11 septembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FC Argeș a terminat sezonul trecut de Liga 1 cu o calificare neașteptată în play-off. Din păcate, în cele 10 meciuri din play-off, piteștenii au reușit o singură victorie și nu mai puțin de 9 înfrângeri, terminând pe locul 6.

Pentru a se pregăti pentru noul sezon, piteștenii au dat afară nu mai puțin de 15 jucăori și au adus 14 pentru a întări lotul.

Ultimii trei transferați sunt Răzvan Covaci, Ramon Gașpar și Vlad Mihai Domșa.

FC Argeș a oficializat încă trei transferuri. Echipa din Trivale a acontat până acum 14 jucători

Piteștenii au anunțat pe site-ul oficial alte trei noi transferuri. Cei mai noi jucători sunt, Răzvan Covaci (18 ani mijlocaș central),  Ramon Gașpar (19 ani, mijlocaș ofensiv) și Vlad Mihai Domșa (18 ani mijlocaș ofensiv).

Toți trei au evoluat sezonul trecut pentru Gaz Metan Mediaș, echipă ce a retrogradat în al doilea eșalon fotbalistic din România.

„Clubul FC Argeş a oficializat transferurile jucătorilor Horaţiu Răzvan Covaci, Dobrin Ramon Gaşpar şi Vlad Mihai Domşa şi a ajuns la 14 mutări realizate în această vară.

Cei trei fotbalişti care în sezonul trecut au evoluat la Gaz Metan Mediaş au semnat cu echipa noastră contracte valabile pe două, respectiv trei sezoane. Aceştia se pregătesc de startul noului sezon în cantonamentul de la Curtea de Argeş”, informează FC Argeş pe site-ul oficial.

Pe jucătorii de la Gaz Metan Mediaș, echipa antrenată de Andrei Prepeliță a mai transferat alți 11 jucători: Cătălin Straton (32 ani, portar), Marius Constantin (37 ani, fundaş central), Dorian Bertrand (29 ani, mijlocaş stânga), Julio Donisa (28 ani, atacant), Andreias Calcan (28 ani, mijlocaş stânga), Antonio Jakolis (30 ani, extremă), Fabio Vianna (23 ani, fundaş stânga), Mike Cestor(30 ani, fundaş central), Enzo Celestine (24 ani, atacant), Tony Njike (24 ani, mijlocaş central defensiv) şi Bryan Alceus((26 ani , mijlocaş central).

Ar mai exista și un al 15-lea jucător, acesta fiind Roberto Hațegan, mijlocaș ofensiv în vârstă de 21 de ani. Cu dublă cetățenie, română și americană, acesta a evoluat ultima dată pentru Unirea Bascov și a făcut parte din lotul piteștenilor în cantonamentul din Austria.

Totuși, Hațegan încă nu a semnat un contract cu echipa din Trivale.

Publicat: 05 07. 2022, 15:41
Actualizat: 05 07. 2022, 15:44