FC Argeș a dat lovitura la Arad și a luat trei puncte mari cu UTA, scor 2-1, după o revenire de senzație pe finalul meciului, iar antrenorul Mihai Ianovschi este deja cu gândul la partida cu FCSB, de marți.
Ianovschi este încântat de revenirea fantastică a echipei de la Arad și a subliniat unde a progresat enorm FC Argeș în acest început de an, după ce părea condamnată la retrogradare în prima parte a sezonului.
Piteștenii, care se pregătesc acum de partida cu liderul FCSB, au două victorii la rând în deplasare: au dat lovitura și la Botoșani, acolo unde s-au impus cu 1-0.
„Am pregătit meciul foarte bine, dar am fost ocrotiți și de șansă. Am mers pe aceeași linie a atitudinii extraordinare. Am știut să suferim, mai ales în superioritate. Din punct de vedere mental, lucrurile stau foarte bine. Am adus trei puncte și bucurie piteștenilor”, a spus antrenorul lui FC Argeș, Mihai Ianovschi.
„Am lucrat mult la aspectul mental și iată că dă roade. Le-am spus să jucăm după golul luat. Avem multe lucruri de îmbunătățit, iar în plus ne așteaptă drum lung. Marți jucăm cu FCSB. Sunt 7 puncte importante, dar trebuie să legăm în continuare punctele”, a mai punctat tehnicianul formației din Trivale.
Mihai Ianovschi a lăudat-o și pe nou-promovata UTA și este convins că ambele echipe își vor îndeplini obiectivul la finalul acestui sezon: „Am întâlnit o echipă extraordinar de bună. Sunt convins că ne vom întâlni și în sezonul viitor în prima ligă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER