FC Botoșani, gata să facă două transferuri de senzație după plecarea lui Denis Haruț la FCSB: „Un fel de Ongenda și Fabbrini!”

Hervin Ongenda se bucura alaturi de Jonathan Rodriguez dupa golul marcat in meciul de fotbal dintre FCSB si FC Botosani, din cadrul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, luni 29 iulie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FC Botoșani pregătește două mutări excelente după ce tocmai s-a despărțit de Denis Haruț, ajuns în cele din urmă la FCSB. Moldovenii vor să se întărească la mijlocul terenului, dar încearcă să-l aducă și pe Bogdan Racovițan, un fundaș de 20 de ani aflat în Ligue 1.

După ce a încasat aproape 700.000 de euro în schimbul lui Denis Haruț, Valeriu Iftime vrea să aducă un alt super mijlocaș, pe care îl compară cu Fabbrini și Ongenda, iar cealaltă variantă poate fi Bogdan Racovițan, fotbalist aflat în lotul celor de la Dijon.

„Tatăl meu e român, mama e franțuzoaică. Vin în România aproape în fiecare an, în Oradea. Tata a plecat din țară undeva în perioada 1990-1992. Am bunicii, am unchiul în Oradea. Sergio Ramos îmi place mult, dar și Virgil van Dijk, mai recent. Nu știu dacă mă asemăn cu vreunul dintre ei, dar încerc. Mă uit să văd cum mă pot apropia de ei”, spunea Racovițan, anul trecut, conform digisport.ro.

FC Botoșani, gata să facă două super transferuri: „O să aveți surprize foarte plăcute! Una poate fi Racovițan”

„La intrări o să aveţi surprize foarte plăcute. Una poate fi Racoviţan, un copil legitimat în Franţa şi care vine la noi, fundaş central. Şi mai este una mai mare, dar să vedem dacă o să vină din America de Sud, un fel de Ongenda şi Fabbrini”, a spus Valeriu Iftime, conform Look Sport.

FC Botoșani a dovedit că are un scouting foarte bun, iar Hervin Ongenda și Diego Fabbrini sunt doar două exemple, așa că mutările pregătite de Valeriu Iftime n-ar trebui să ne surprindă.

Francezul Ongenda a ajuns la Botoșani în 2018, după ce a jucat în carieră chiar și pentru PSG. Mijlocașul a revenit în Liga 1, după ce a jucat o scurtă perioadă pentru Chievo.

Ajuns acum la Dinamo, italianul Diego Fabbrini este printre cei mai buni jucători din Liga 1. Mijlocașul în vârstă de 30 de ani a ajuns la Botoșani tot în 2018, după ce a bifat în carieră echipe destul de importante, precum Udinese, Palermo Watford și Middlesbrough.

Publicat: 05 02. 2021, 17:58