FC Hermannstadt anunță despărțirea de Jo Santos, unul dintre cei mai vechi străini din lotul lui Liviu Ciobotariu. Fanii au luat cu asalt pagina de facebook a clubului și aplaudă măsurile luate.
Adus în locul lui Ruben Albes, Liviu Ciobotariu nu a reușit să redreseze FC Hermannstadt. Sibienii au o serie de nouă meciuri fără victorie și au ajuns să tremure serios pentru supraviețuirea în Liga 1.
Ardelenii au decis să treacă la măsuri drastice și au reziliat contractul lui Jo Santos.
„A.F.C.Hermannstadt și mijlocașul lateral Joálisson Santos Oliveira (Jo Santos) au reziliat astăzi înțelegerea contractuală în condiții amiabile.
În cele aproape două sezoane în care a evoluat pentru FCH, Jo a bifat 45 de meciuri, în care a marcat 5 goluri și a oferit 6 assisturi în toate competițiile.
Îi mulțumim lui Jo Santos pentru tot ce a făcut pentru noi și îi dorim mult succes în carieră!”, au anunțat sibienii pe pagina oficială de facebook.
Anunțul a fost primit cu bucurie de suporterii echipei, care au comentat plecarea lui Jo Santos:
„Ăsta trebuia să plece înaintea lui Caiado”, a scris Gabi Ștefănescu.
„Super mutare, de mult trebuia îndepărtat, acum sper că urmează azilul de bătrâni”, scrie și Sorin Haraga.
„Nu cred că Jo a făcut mai mult de 3 meciuri bune, de când a venit la Sibiu”, a comentat și Silviu Stoica.
Liviu Ciobotariu, apel către șefi după remiza cu Gaz Metan: „Nu este un secret!”
Liviu Ciobotariu rămâne fără victorie de la venirea pe banca lui FC Hermannstadt. Sibienii au remizat la Mediaș, în meciul cu Gaz Metan, 1-1, iar antrenorul a făcut un apel către conducere.
„Avem şi lipsuri, pe care trebuie să le remediem, să le îndreptăm. Eu zic că uşor-uşor ne punem pe drumul bun, pe un drum pe care au vreau să îl parcurgem, cu rezultate bune şi cu jocuri bune.
Încercăm să mai aducem jucători, nu este niciun secret. Vreau să am concurenţă pe posturi, să am 2-3 variante pentru meciurile care urmează. Va veni play-out-ul şi trebuie să avem jucători, ca să putem să obţinem rezultate”, a spus Liviu Ciobotariu după remiza cu Gaz Metan Mediaș, 1-1.
Următorul meci al lui Hermannstadt este cu UTA, în deplasare, duminică, de la 13:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER