FC U Craiova are președinte! Adrian Mititelu jr. anunță cu cine s-a înțeles: „Urmează să semnăm actele!” | EXCLUSIV

Cutremur în fotbalul românesc! Acuzații de trafic de influență, fără precedent, ale lui Adrian Mititelu jr. împotriva lui Gabriel Bodescu, secretarul general FRF: „Fac plângere la DNA, am probe”. I-ar fi cerut angajarea unui președinte din Liga a III-a pentru arbitraje favorabile!

Florin Prunea va fi noul conducător al lui FC U Craiova! Adrian Mititelu jr a subliniat pentru ProSport că mutarea este inevitabilă.

Florin Prunea, președinte la FC U Craiova!

FC U Craiova s-a mișcat foarte repede după eșecul cu Rapid, scor 3-5, iar în Bănie va ajunge Florin Prunea.

ProSport a aflat că Florin Prunea e noul președinte. Acesta urmează să treacă la treabă în cel mai scurt timp, în condițiile în care șansele pentru un loc în play-off au devenit tot mai mici.

În ultima perioadă, Prunea a fost analistul ProSport Live.

Adrian Mititelu jr confirmă sosirea lui Florin Prunea: „Ne-am înțeles de principiu!”

Adrian Mititelu jr a subliniat că actele vor fi semnate în curând, după ce părțile au ajuns la o înțelegere verbală.

Astfel, Florin Prunea va încerca să pună pe picioare o echipă aflată în degringoladă, după startul mai puțin bun de sezon. ProSport a scris că Prunea este favorit pentru funcția de președinte.

Varianta Iuliu Mureșan a picat, deoarece experimentatul conducător nu a fost pe placul lui Adrian Mititelu jr.

„Ne-am înțeles de principiu și urmează să semnăm actele”, a spus Adrian Mititelu jr, pentru ProSport.

Prin urmare, anunțul oficial al lui FC U Craiova ar urma să vină în cel mai scurt timp. Despre sosirea lui Prunea în Bănie a scris și Fanatik.

Adrian Mititelu și-a anunțat retragerea după eșecul cu Rapid: „A sosit momentul!”

Adrian Mititelu a anunțat vineri seara că nu va mai fi manager în Bănie, urmând ca fiul său să aibă această responsabilitate.

„A fost ultima zi în care m-am ocupat de fotbal, ca manager, ca factor de decizie. A sosit momentul să mă retrag din această activitate. Trebuie să dăm clubul pe mâna unora care se pricep mai bine decât noi. Deci, astăzi a fost ultima zi când mă implic în activitatea echipei. Am pus suflet. Dar, acum mi-am făcut datoria, sunt 20 de ani. Clubul îl vom da pe mâna unor profesioniști. Fiul meu m-a convins să fac pasul acesta…

Am o vârstă și îmi ajunge, stau stresat. Știam că suntem puțin dezbrăcați, să zic așa. În concluzie, săptămâna care vine vom angaja un președinte, un antrenor cu tot staff-ul lui, care să mai fi câștigat ceva la viață lui, un președinte la fel, și îi vom da clubul pe mână”, a afirmat Adrian Mititelu.

Publicat: 26 08. 2023, 17:17
Actualizat: 26 08. 2023, 17:52