FC Argeș a început superb meciul de la Ovidiu, în ziua în care piteștenii sărbătoreau 48 de ani de la celebrul meci cu Real Madrid. Malele a fost omul partidei. Atacantul formației vizitatoare a deschis scorul după o lovitură de la 11 metri. Și tot el a mărit avantajul după un atac superb regizat de Mezza Colli, în minutul 57.
Echipa lui Ruben de la Barrera a revenit în joc în minutul 61 prin golul superb înscris de Jon Gaztañaga. Tot mijocașul spaniol a șutat în forță, dar s-a opus portarul de 19 de ani de la FC Argeș.
Finalul partidei a fost incandescent. Viitorul a atacat în valuri și Gabi Matei l-a faultat pe Mățan în careu. Andrei Ciobanu a transformat lovitura de la 11 metri și partida s-a terminat la egalitate 2-2.
MIN 90+4 Final de meci.
MIN 92 GOOOOOOL Viitorul!!!! Andrei Ciobanu execută impecabil lovitura de la 11 metri și a reușit să egaleze.
MIN 91. Gabi Matei îl faulează pe Mățan în careu și arbitrul Andrei Moroiță acordă lovitură de la 11 metri. Matei primește al doilea galben și a fost trimis la cabine.
MIN 82. Șut în forță Martinez, respinge senzațional Micle.
MIN 81. Dublă schimbare la Viitorul. Au intrat Pitu și Artean, au ieșit Dussaut și Mladen
min 79 Prepeliță este înlocuit de Honciu.
MIN 71. Turda intră în locul lui Deslandes.
MIN 68. Jon Gaztanaga șut puternic, respinge portarul advers.
MIN 68. Mladen îl faulează pe Mediop și primește cartonașul galben.
MIN 66. Casap intră în locul lui Matei
MIN 65. Matei îl faultează pe Mățan și primește cartonașul galben
MIN 65. Dublă schimbare la echipa vizitatoare. Malele, atacantul care a înscris două goluri, s-a accidentat și nu mai poate continua. Mediop a intrat în locul lui. Tofan este înlocuit de Șerbănică.
MIN 61. GOOOOOL Viitorul. Jon Gaztanaga reduce din diferență după un șut superb de la marginea careului.
MIN 57. GOOOOOOL FC Argeș. Mezza Colli îl lansează pe Maelele, care ajunge la marginerea careului driblează scurt și îl învinge pe Cojocaru cu un șut sec.
MIN 56. Malele primește din nou în careu și șutează periculos, din întoarcere. Mingea s-a dus pe lângă poartă.
MIN 49. Ocazie mare pentru echipa vizitatoare. Meza Colli primește de la Malele, dar Ciojocaru respinge spectaculos.
MIN 46. Schimbare la Viitorul. A ieșit Stoian și a intrat Ely Fernades. A început repriza a doua.
MIN 45. Final de repriză. Oaspeții au avantaj de un gol după 45 de minute.
MIN 29. GOOOOL FC Argeș! Dussaut îl faultează în careu pe Deslandez și Malele execută impecabil lovitura de la 11 metri. Oaspeții dau lovitura la Ovidiu.
MIN 25. Gică Hagi și Gică Popescu, îngrijorați după accidentarea lui Lukassen. Atacantul a fost înlocuiit de V. Fernandez.
MIN 15. Lukassen se infiltrează în careu și șutează din întoarcere, dar respinge Micle, un portar de doar 19 ani..
MIN 10. Cosmin Matei centrează frumos, iar Adrian Stoian reia cu capul, din careu, cu capul. Mingea trecut peste transversală.
MIN 3. Viitorul Constanța a ratat prima ocazie a meciului. Mățan a șutat de la 20 de metri, iar mingea trecut puțin pe lângă poartă.
MIN 1. A început partida.
CAPTURI: Digi Sport
Cele mai importante faze le găsiți aici în format VIDEO.
ECHIPELE DE START:
Viitorul: Cojocaru – Dussaut, Mladen, Martinez, De Nooijer – Ciobanu, Gaztanaga, C. Matei – Stoian, Luckassen, Mățan Rezerve: Căbuz, Dobrosavlevici, Casap, R. Benzar, Artean, Ely, V. Fernandez, Pitu, Grameni
Antrenor: Ruben de la Barrera
FC Argeș: Micle – Tofan, Leca, Deslandes, Mușat – Grecu, I. Șerban, Prepeliță, G. Matei – Meza Colli – Malele Rezerve: Greab, Năstăsie, Turda, Mediop, Honciu, Al. Popa, Drăghici, Șerbănică, C. Barbu
Antrenor: Ionuț Moșteanu
Arbitru: Andrei Moroiță / A1: Radu Ghinguleac / A2: Mircea Grigoriu / Observator: Augustus Constantin Stadion: „Orășenesc” (Ovidiu – Constanța)
Cum suporterii nu au voie să participe la partidele din Liga 1, aceștia pot urmări duelul dintre FC Viitorul Constanța și FC Argeș Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Telekom Sport, Look Plus și Digi Sport.
În cazul unei victorii pe teren propriu cu FC Argeș, FC Viitorul ooate urca pe locul 5 în clasamentul din Liga 1, cel puțin până la meciurile FCSB – Hermannstadt și Voluntari – CFR Cluj.
Înaintea meciului din etapa a 8-a, FC Viitorul se află pe locul 11, cu 9 puncte, la egalitate cu Poli Iași, după ce în șapte meciuri a bifat două victorii, trei remize și două înfrângeri și are un golaveraj de 10:11. De partea cealaltă, FC Argș este pe 15, cu 4 puncte, iar dacă se va impune la Ovidiu poate urca până pe poziția 13, peste Gaz Metan și Dinamo.
Cele două echipe au un moral bun înaintea meciului din etapa a 8-a, toate acestea deoarece în runda precdentă, FC Viitorul s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul lui FC Voluntari, iar FC Argeș a obținut victoria în fața celor de la Astra Giurgiu, scor 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER