Constantin Budescu a refuzat-o pe Sepsi și a semnat cu FC Voluntari! Ar putea fi lovitura iernii în Liga 1.
Internaționalul român a semnat până la finalul sezonului cu ilfovenii, care sunt foarte aproape să producă surpriza și să prindă play-off-ul.
„Să se ducă unde vrea el. Omul e liber de contract și a luat bani frumoși cât a stat la noi. Dar, dacă îl mai voiam la FCSB, să fiți siguri că nu pleca el de la mine”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport, după ce a ales să se despartă de Constantin Budescu.
Constantin Budescu a fost deturnat în ultimul moment de cei de la FC Voluntari, chiar în ziua în care Sepsi se gândea că va anunța oficial transferul fostului jucător de la FCSB.
Cum a fost convins Constantin Budescu? Fotbalistul va primi nu mai puțin de 12.000 de euro la FC Voluntari, ilfovenii oferindu-i un salariu mai mare în comparație cu Sepsi.
„Mijlocașul de 32 de ani va avea la FC Voluntari un salariu lunar de 12.000 de euro, cu 2.000 mai mult decât i-a propus Sepsi”, scrie Digi Sport.
Lui Budescu, dacă nu-i dai încredere… perioada lui la FCSB a fost umbrită de jocul lui, nu a mai fost acel Budescu cu care eram obișnuiți, dar și de atacurile patronului, care a făcut și un efort financiar foarte mare. L-a costat 6 luni în jur de 400.000 de euro. Ca să scape de el! Pentru orice echipă, este un efort incredibil” – Florin Prunea, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER