FC Voluntari a pus pe liber cinci fotbaliști! Liviu Ciobotariu: „Toată lumea știe ce apucături mai are Gabi Tamaș câteodată”

Fotbalistii voluntareni se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si UTA Arad, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, vineri 17 decembrie 2021. © FOTO:Gheorghe Fluster/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

FC Voluntari, echipa revelație din acest sezon de Liga 1, a decis să se dispenseze de serviciile a cinci fotbaliști care nu mai intră în calcule pentru partea a doua a campionatului.

Prima etapă din 2022, cea cu numărul 22, va avea loc la finalul lunii ianuarie, iar gruparea ilfoveană va juca în deplasare cu Chindia Târgoviște. FC Voluntari a terminat Liga 1, după 21 de runde, pe locul 3 cu 37 de puncte.

FC Voluntari şi-a asigurat locul pe podium, vinerea trecută, la finalul anului în Liga 1, după victoria, scor 2-1, cu UTA Arad, din ultima etapă din 2021.

FC Voluntari a pus pe liber cinci fotbaliști! Liviu Ciobotariu: „Toată lumea știe ce apucături mai are Gabi Tamaș câteodată”

Cinci dintre fotbaliştii aflaţi în lotul folosit de Liviu Ciobotariu în cele 21 etape scurse până acum nu se mai află în vederile sale pentru meciurile din 2022. Atacantul Paraschiv (împrumutat de la CFR Cluj), Achim, Neluţ Roşu, Idan Golan şi Angelov sunt pe lista de transferuri şi se aşteaptă oferte pentru ei.

Voluntari are discuţii cu mai mulţi jucători pe care vrea să-i transfere. Liviu Ciobotariu a confirmat tratativele, dar a evitat să ofere vreun nume pentru că nu există acorduri scrise. Cel mai probabil, echipa va lua trei fotbalişti, scrie Digi Sport.

Am încercat să ocolesc subiectul, a recunsocut Liviu Ciobotariu

Liviu Ciobotariu a vorbit despre cel mai important elev al său, Gabi Tamaș, care ar vrea să se retragă din activitatea sportivă.

„Gabi Tamaș are farmecul lui. E un băiat senzațional, un băiat corect. Este lider de vestiar, toată lumea știe ce apucături mai are el câteodată. Și înainte de meci încearcă să-i motiveze, dacă-i vede moi sau stresați la încâlzire îi mai ia și la șuturi, în sensul bun, normal.

Întâlnirea lui Gabi cu Adrian Mititelu înaintea meciului direct? A fost o situație delicată pentru mine, am încercat să ocolesc subiectul, să fiu sincer. Ce am apreciat e că înainte să apară în presă, Gabi a venit și mi-a spus”, a recunoscut Liviu Ciobotariu.

Publicat: 24 12. 2021, 11:58