FC Voluntari a recunoscut supremația lui Dinamo: „Nu am putut lega trei pase! S-a simțit spiritul de echipă mare”
Dinamo a obținut a doua victorie consecutivă. Elevii lui Zeljko Kopic au învins-o pe FC Voluntari pe Arcul de Triumf, 1-0, grație penalty-ului transformat de Goncalo Gregorio.
De cealaltă parte, ilfonevii au avut o prestație modestă, fapt recunoscut și de Igor Armaș. Fundașul central a mărturisit că gruparea din Ștefan cel Mare a meritat din plin victoria.
Igor Armaș a recunoscut că Dinamo a fost mai bună
Dinamo a încheiat 2023 cu un succes. „Câinii„ au învins-o pe FC Voluntari cu 1-0 și au obținut al doilea succes consecutiv, în lupta pentru menținerea în primul eșalon.
La finalul meciului, căpitanul ilfovenilor a mărturisit că Dinamo a meritat toate cele 3 puncte puse în joc. Mai mult, internaționalul din Republica Moldova a ținut să transmită și un avertisment. Acela că Superliga este mai echilibrată în acest sezon, față de edițiile precedente, iar FC Voluntari riscă să se lupte pentru retrogradare dacă nu acumulează puncte.
„Sunt două înfrângeri la rând, ne pare rău, campionatul e foarte strâns. Voluntariul a mai fost în situația asta, punctele se împart. E o diferență foarte mică între noi și Dinamo.
Nu aveam voie să pierdem, Dinamo a fost mai bună. Noi nu am putut ține deloc de minge, nu am putut lega trei pase. S-a simțit spiritul ăsta de echipă mare la Dinamo. Dacă nu ții de minge, iar echipa adversă te pasează… . Din câte am înțeles, a fost un penalty clar”, a declarat Igor Armaș.
- În urma acestui rezultat, Dinamo rămâne pe penultimul loc în clasamentul din Superliga, cu 16 puncte, având un avans de doar patru puncte față de codașa FC Botoșani.