FC Voluntari încearcă să dea 3 lovituri pentru sezonul viitor! Cu cine negociază formația ilfoveană | EXCLUSIV
FC Voluntari, locul 4 în ultima ediție de campionat, negociază prelungirea angajamentelor cu Gabi Tamaș, Marcelo Lopes și Marius Briceag.
Tratativele sunt foarte avansate și oficialii ilfoveni speră să ajungă în următoarele zile la acorduri cu cei trei jucători.
Fotbaliștii antrenați de Liviu Ciobotariu sunt în vacanță și ar fi promis că vor da un răspuns clar când revin la reunire.
FC Voluntari încearcă să dea 3 lovituri pentru sezonul viitor! Cu cine negociază formația ilfoveană | EXCLUSIV
ProSport a aflat ieri că și atacantul Adam Nemec a ales să rămână la formația ilfoveană, grupare care în sezonul abia încheiat a evoluat în play-off-ul Ligii 1. Slovacul și-a prelungit înțelegerea pentru încă un sezon.
Adam Nemec a surprins pe toată lumea anul trecut când l-a refuzat pe Gigi Becali, care-l dorea la FCSB, pentru a semnat cu FC Voluntari, echipă la care era deja antrenor Liviu Ciobotariu. De asemenea, Gabi Tamaș are o ofertă și de la Rapid.
Liviu Ciobotariu (51 de ani) a ajuns la FC Voluntari în mai 2021, în timp ce vârful Adam Nemec a ajuns la gruparea ilfoveană în iulie 2021, după ce ultima dată jucase pentru Dinamo, echipă care a retrogradat.
De la baraj la locul 4, progresul înregistrat de FC Voluntari
Tehnicianul Liviu Ciobotariu a anunțat că va rămâne la FC Voluntari după o ultimă discuție cu președintele Bogdan Bălănescu.
„Anul trecut, în această perioadă, ne pregăteam de baraj, pentru a fi sau a nu fi în prima ligă, cu Dunărea Călărași. Acum, am ajuns pe locul 4. Ne-am autodepășit în multe rânduri, a fost meritul întregului grup.
Jucătorii care au stipulat în contract bonusuri pentru performanță vor primi bonusuri. Același lucru am și eu în contract, deci așteptăm. Voi rămâne la Voluntari”, a declarat, acum o săptămână, Liviu Ciobotariu.
Clasament: 1. CFR Cluj – 57 de puncte, 2. FCSB – 56, 3. Universitatea Craiova – 48, 4. FC Voluntari – 35, 5. Farul Constanța– 32, 6. FC Argeş Pitești – 27.