Fanii lui Dinamo au fost scandalizați la meciul jucat în deplasarea de la Voluntari. Suporterii au primit o mie de bilete cu aceeași serie și au acuzat de fraudă clubul gazdă: „Vrem să știm în ce buzunare intră acești bani negri”. FC Voluntari revine cu un anunț oficial și cu o explicație.
Înaintea meciului de la Voluntari, fanii lui Dinamo au acuzat faptul că le-a fost restricționat accesul pe stadion. Suporterii au pus totul pe seama biletelor pe care le-au primit din partea gazdelor. Tichetele de acces aveau aceeași serie.
Imediat după meci, Robert Gherghe a oferit o primă explicație și a aruncat vina pe firma care a tipărit tichetele:
„Nu avem informații în acest sens. După meci putem spune mai multe. Probabil a fost o problemă cu firma care a tipărit biletele. Noi oricum le-am dat mai mult de 200 de bilete, cât trebuia să le dăm inițial. Au primit peste 1000 de bilete”, a declarat Robert Gherghe, membru CA Voluntari
Într-un anunț postat marți, Clubul Voluntari recunoaște că biletele au avut aceeași serie „dintr-o regretabilă eroare”, dar spune că acestea au fost fiscalizate.
Referitor la articolul publicat în Gazeta Sporturilor duminică, 9 februarie ,în care se prezenta nemulțumirea unor suporteri ai echipei Dinamo, prezenți la meciul de la Voluntari, vis-a-vis de vânzarea de bilete de meci care nu aveau întipărite pe ele serie de înregistrare facem următoarele precizări:
1.Toate biletele vândute la acea partidă au fost fiscalizate așa cum se poate vedea din documentele oficiale-contabile puse la dispoziție de Biroul Contabilitate al FC Voluntari.
2. La toate partidele organizate de FC Voluntari și la care s-au vândut bilete s-a operat contabil conform legislației în vigoare, documentele oficiale existente în arhiva financiară-contabilă a clubului fiind grăitoare în acest sens.
3.Așa cum a declarat imediat ce a fost contactat de reporterii GSP, Robert Gherghe, oficial al clubului FC Voluntari, lipsa seriei pe biletele de intrare la meci este cauza unei erori regretabile apărută la imprimarea acestora.
Suntem convinși că pe viitor nu vor mai exista astfel de neplăceri având în vedere faptul că FC Voluntari este un club care a respectat și respectă întocmai legislația în vigoare neavând nici o neregulă semnalată de-a lungul întregii sale existențe.
Biroul de Presă-FC Voluntari.
https://www.facebook.com/VoluntariFC/posts/2732365636858809
„DACĂ VĂ IMAGINAȚI CĂ-I PROSTIȚI PE CÂINI VĂ ÎNȘELAȚI RĂU DE TOT!
DISTRIBUIȚI masiv, să vadă toată țara!
FC Voluntari ne-a vândut 1000 de bilete cu 20 de lei bucata. Dar surpriză… TOATE BILETELE AU ACEEAȘI SERIE!
HOȚIE, FALS, FRAUDĂ – ediția 2020. Într-o Liga 1 plină de clone, nu-i de mirare că și biletele sunt clonate…
Vrem să apară public numele celor care s-au ocupat de mizeria asta! Vrem să știm în ce buzunare ajung acești bani negri! VREM TOȚI BANII ÎNAPOI! (Vom face un card DDB pe numele Anghel Iordănescu și vom cumpăra o carpetă cu Răpirea din Serai pentru Pandele) V-ați gândit să profitați de cea mai numeroasă galerie din deplasări. Dacă echipele astea NO NAME își permit să ne fure pe față, nu ne mirăm de hoțiile făcute cu arbitri împotriva noastră la două treimi din meciurile din sezonul ăsta…
NU VĂ PUNEȚI CU NOI!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER