FCSB a fost gata să-l aducă pe Diego Simeone! Mihai Stoica a dezvăluit când au avut loc negocierile pentru antrenorul care a scris istorie cu Atletico Madrid.
În urmă cu zece ani, roș-albaștrii au încercat marea lovitură, însă în cele din urmă s-au mulțumit doar cu Ronny Levy.
Fără șanse la titlu în acest sezon, după un final de an mult sub așteptări, Diego Simeone a reușit, totuși, o performanță notabilă în Europa, reușind să o califice pe Atletico Madrid în optimile Ligii Campionilor. În ultima etapă din faza grupelor, ibericii au reușit să o bată pe Porto, scor 3-1.
În prezent unul dintre cei mai buni antrenori din Europa, Diego Simeone a fost și pe lista celor de la FCSB, într-o perioadă în care roș-albaștrii jucau constant în grupele cupelor europene.
În același an, Simeone a ajuns pe banca lui Atletico Madrid și a transformat radical o echipă care a putut să se bată de la egal la egal cu granzii Real Madrid și FC Barcelona. Pe plan european, tehnicianul ajuns la 51 de ani a fost aproape să câștige și Liga Campionilor, în două rânduri.
„L-am avut și pe Simeone, am avut discuții și cu cei din familia lui la Buenos Aires, nu îl interesau banii, stătea bine din punct de vedere financiar. În 2011 s-a întâmplat, încă nu era la Atletico atunci, abia plecase de la Catania, aveam multe nume pe listă în acea vară”, a spus Mihai Stoica, la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER