FCSB a mai renunțat la doi fotbaliști! Vor juca pentru o echipă din Liga 1 în sezonul 2021 – 2022
FCSB a decis să renunțe la doi tineri jucători și i-a trims să joace sub formă de împrumut la o echipă din Liga 1.
Gigi Becali a decis să îi împrumute pe Ovidiu Horșia și Mihai Lixandru la Gaz Metan Mediaș, formație care în sezonul precedent a terminat pe locul 5 în play-out-ul Ligii 1.
Conform Gaziști.ro, site-ul suporterilor lui Gaz Metan Mediaș, cele două cluburi s-au înțeles asupra împrumuturilor lui Ovidiu Horșia (20 de ani, mijlocaș dreapta) și Mihai Lixandru (20 de ani, mijlocaș defensiv), al doilea fiind jucător de la FCSB.
FCSB a renunțat la Ovidiu Horșia și Mihai Lixandru
Ovidiu Horșia nu este la prima aventură la Gaz Metan, toate acestea deoarece fotbalistul în vârstă de 20 de ani a petrecut și sezonul precedent la formația din Mediaș, fiind împrumutat în perioada octombrie 2020 – iunie 2021.
Mihai Lixandru vine de la FCSB 2, după ce în sezonul precedent a jucat în Liga 2 pentru Viitorul Pandurii Târgu Jiu sub formă de împrumut. Fotbalistul în vârstă de 20 de ani este închizător de meserie și are 23 de meciuri, un gol și o pasă decisivă în sezonul 2020 – 2021.
Mai multe schimbări au avut loc la formația pregătită de Mihai Teja înainte de sezonul 2021 – 2022. După Răzvan Pleșca, Ionuț Larie, Mihai Butean, Baco, Valente și Sambu, a plecat și Ze Manuel, atacanul portughez în vârstă de 30 de ani.
Robert Ion și Andrei Istrate au plecat și ei de la FCSB
Ovidiu Horșia și Mihai Lixandru nu sunt singurii tineri fotbaliști împrumutați de FCSB în această vară. Robert Ion (20 de ani) a ajuns la FC Voluntari pentru sezonul 2020 – 2021, în timp ce Andrei Istrate, atacantul în vârstă de 19 ani pe care Ilie Dumitrescu îl cerea în primul 11 al FCSB-ului, va juca la Poli Iași, în Liga 2.
- Gaz Metan Mediaș debutează în sezonul 2021 – 2022 sâmbătă, 17 iulie, ora 18.30, cu meciul jucat pe teren propriu împotriva celor de la CS Mioveni, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.