FCSB a rezolvat primul transfer al iernii: „A semnat!”. Becali a anunțat fotbalistul care sare din schemă: „Ce să-i fac!?”

Gigi Becali a anunțat primul transfer al iernii la FCSB. Vicecampioana l-a acontat deja pe Iulian Cristea (24 de ani) de la Gaz Metan Mediaș. El e fundașul în care formația roș-albastră își pune speranțele că va rezolva problemele din apărare. Mihai Bălașa e fotbalistul care sare din schemă. Cristea intră, în iarnă, în ultimele șase luni de contract cu ardelenii lui Mihai Teja.

Becali n-a spus clar că fotbalistul a semnat deja cu FCSB: „Dacă neînțelegem cu Gaz Metan, îl luăm din iarnă. Dacă nu, îl luăm din iarnă. E sub contract cu Gaz Metan până în vară. O să semnăm din ianuarie, pe 2-3-4 ianuarie, o să semnăm. Râd ca să vă prindeți și voi de ce nu pot să spun (n.r. – a semnat). Dau 100.000 de euro, eu zic c-o să-l dea. Eu, dacă eram în locul lor, îl dădeam”, a spus Gigi Becali, la DigiSport. Ilie Dumitrescu, aflat în studio, a intervenit și a clarificat situația: „A semnat, e jucătorul lor!”

Evoluțiile lui Mihai Bălașa, revenit recent după accidentare, l-au dezamăgit pe Gigi Becali, iar acesta va ieși din primul „11” al FCSB: „De ce dau 100.000, ca să-l țin pe bancă? Ce să fac, să-l cresc pe Bălașa? Cine dă cu stângul în dreptul… Planic cu Cristea vor juca!”, a mai spus Becali.

Iulian Cristea (24 de ani) e cotat la jumătate de milion de euro de site-ul transfermarkt.de. Crescut la Gaz Metan, fundașul central a avut o scurtă experiență la Metalurgistul Cugir, în 2014. În actualul sezon a adunat 16 meciuri oficiale pentru Gaz Metan, reușind să înscrie două goluri și să paseze decisiv în două rânduri. Cristea poate evolua atât în centrul apărării, cât și la mijlocul terenului.

 

Publicat: 13 12. 2018, 18:37
Actualizat: 13 12. 2018, 19:43