Răzvan Burleanu a vorbit într-o conferință de presă despre criza cazurilor de coronavirus de la FCSB, care a scos practic din Europa echipa lui Gigi Becali. Președintele FRF spune că s-ar fi așteptat la mai multă solidaritate din partea echipelor din Liga 1.
Mai mult, Burleanu a dezvăluit o discuție cu Vali Argăseală, prin care oficialul FCSB i-a spus că vor urma mai multe schimbări în club, astfel încât astfel de lucruri să nu se mai întâmple.
„Nu mi s-a părut normal că am ajuns în această situaţie. Vor fi foarte multe schimbări să îi protejeze pe jucători şi pe staff. Au fost multe breşe de securitate.
M-aş fi aşteptat la o solidaritate mai mare în a susţine FCSB în a accede în următoarea fază a competiţiei. Nu am fi fost prima ţară care ar fi apelat la această variantă.
S-a întâmplat în Kosovo. În situaţii de criză, abordarea aceasta de sprijin ar trebui să fie la un alt nivel. Îmi pare nespus de rău de acest rezultat”, a declarat Răzvan Burleanu.
Potrivit președintelui FRF, Valeriu Argăseală i-ar fi transmis că vor urma mai multe schimbări în club, după criza provocată de coronavirus.
FCSB a împrumutat doi jucători de la FC Hermannstadt, unde Anamaria Prodan este acționar. Karanovic și Caiado au fost transferați special pentru meciul cu Slovan Liberec.
FCSB a ratat prezența în play-off, astfel că cei doi s-au întors la Sibiu. Gigi Becali a purtat discuții și cu Astra, dar jucătorii lui Ioan Niculae au refuzat transferurile.
FCSB a pierdut cu Slovan Liberec, 0-2, iar echipa lui Gigi Becali a ratat pentru al doilea an consecutiv prezența în grupele cupelor europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER