”FCSB ia titlul sezonul ăsta, n-are cine să-i oprească! Dar atenție la Sepsi!”. Mijlocașul pus pe liber de Becali negociază în Turcia și zona arabă | EXCLUSIV
Valentin Gheorghe, 26 ani, a reziliat recent cu clubul lui Gigi Becali, a devenit liber de contract și scanează multiple variante de transfer. Petrolul, U Cluj și UTA sunt cele mai interesate în țară de serviciile jucătorului, care, în plus, negociază în Turcia și zona arabă. ”FCSB ia titlul anul ăsta, n-are cine să-i oprească! Dar atenție la Sepsi!”, e previziunea lui Gheorghe pentru echipa pe care tocmai a părăsit-o.
„Dacă exista VAR la Voluntari, câștigam campionatul”
”Prima opțiune e să plec în străinătate, mai stau două-trei zile înainte să mă decid”, spune ploieșteanul. Și completează: ”Nu las niciun fel de regrete în urmă vizavi de experiența de la FCSB, unde există un grup bun. Unul dintre regrete e însă că n-am câștigat titlul. Am fost foarte aproape în urmă cu două sezoane, când am ratat finala campionatului din cauza acelui 2-2 cu Voluntariul din penultima etapă. Dacă exista VAR la acel joc, poate nu ne mai egalau în final”.
Gheorghe face referire la golul înscris în minutul 88 de Costin, din ofsaid. Remiza a trimis titlul în Gruia cu antiipație, iar meciul din ultima rundă, FCSB – CFR 3-1, n-a mai avut nicio importanță la stabilirea ierarhiei finale din play-off.
- 29 de meciuri a jucat V. Gheorghe pentru FCSB, în L1, și a marcat 6 goluri
El e convins însă că trupa din Berceni nu va mai rata obiectivul și sezonul actual: ”Au început foarte bine, nu prea mai are cine să-i oprească. CFR și Craiova nu mai au forță, dar mă gândesc la faptul că Sepsi ar putea fi o mare surpriză. N-au pierdut niciun meci până acum, echipa arată foarte bine”.
”Nu m-am adaptat, nu mi-a fost foarte bine”
Admite că Turcia și zona arabă sunt pe radarul său pentru transfer. N-ar refuza o revenire în Țara Semilunei, chiar dacă prima experiență acolo, la Umraniyespior, a însemnat un eșec.
Nu mi-a fost foarte bine în Turcia pentru că a însemnat și primul meu contract extern, nu m-am adaptat cum aș fi vrut. Fotbalul de acolo îmi place însă și știu acum ce am de făcut dacă voi reveni în Turcia”, Valentin Gheorghe pentru Prosport
Împrumutat sezonul trecut la Umraniyespor, Gheorghe a avut un debut spectaculos cu Fenerbahce, 3-3: a intrat în minutul 64, la 2-1 pentru rivalii din Istanbul, și a egalat după numai trei minute! Ulterior, s-a stins în liga turcă, iar clubul a decis să nu-l cumpere definitiv.