Gigi Becali (60 de ani) asigură viitorul FCSB. După transferurile lui Coman, Nedelcu sau Man, latifundiarul din Pipera a trecut la vârste și mai mici. Vicecampioana României l-a transferat pe Gabriel Plumbuitu, un fundaș central care va juca la echipele de juniori ale roș-albaștrilor și în care oficialii și staff-ul își pun mari speranțe.
Mutarea a fost dezvăluită de Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF și un apropiat al lui Gigi Becali. Omul de afaceri vrea să întărească și academia FCSB, iar Plumbuitu a fost adus să pună umărul la acest țel. FCSB a început să obțină rezultate notabile la juniori. Recent, echipa U19 a FCSB a învins clar Steaua, cu 4-1. În mai 2018, FCSB a pierdut la penalty-uri derby-ul cu Dinamo (1-1, 8-9 după penalty-uri), în finala Cupei României.
„În doi-trei ani, Academia Stelei va da roade. La 14 ani, spre exemplu, au luat tot ce este mai bun în România, mai puțin vreo doi-trei. L-au luat pe unul de la Juventus Colentina (n.r. Daco Getica), care este un fenomen, Plumbuitu (n.r. – Gabriel Plumbuitu). Joacă fundaș central, are 14 ani și trei luni, este un fenomen, rețineți ce vă spun acum!
Aria de selecție este foarte mare acum și cine este deștept profită. Așa s-a întâmplat și cu Ali, ăsta de la Argeș. Și el a ajuns la Steaua. L-a luat Gigi acolo. Le-a dat părinților casă, servici, le-a dat de toate și l-au luat! La 14 ani, e ca Dobrin! Ce face cu mingea la 14 ani, cum o lovește, ce tehnică are, cum pleacă de pe loc cu ea, zici că are motor la fund”, a spus Dumitru Dragomir, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER