FCSB l-a „distrus” pe Gnohere. Becali recunoaște că a greșit și „Bizonul” și-a ieșit din formă: „Noi suntem vinovați! Ce să facem dacă nu avem minte?”

Harlem Gnohere (31 de ani) a fost trimis pe teren în minutul 67 al înfrângerii pe care FCSB a suferit-o în fața Viitorului, 2-1 pe Arena Națională, și a ratat trei ocazii clare de gol. Gigi Becali (60 de ani) știe de ce nu mai dă „Bizonul” randamentul din prima parte a campionatului, după ce a luat loc pe banca de rezerve pentru că Ioan Hora a arătat o formă mai bună în 2019.

Becali spune că lipsa de continuitate l-a afectat pe Gnohere și nu „Bizonul” este vinovat pentru situația în care a ajuns: „Gnohere e vinovat? Suntem noi vinovați că l-am ținut pe bancă și nu mai are continuitate. Ce să facem dacă nu avem minte? Bagă-l, mă, pe Gnohere. Mi l-a băgat pe Matei”, a spus Gigi Becali, la finalul partidei dintre FCSB și Viitorul, la DigiSport.

Omul de afaceri nu mai crede în câștigarea campionatului și spune că nu se mai bagă peste Teja în ceea ce privește alcătuirea echipei, deoarece distanța este mare pentru a mai avea speranțe: „Nu mă mai bag eu, nu are rost. Dacă erau două puncte, poate mă băgam. Acum de ce să mă mai bag? Nu are rost! Nu cred că Viitorul poate bate CFR. Pe CFR nu o poate bate nimeni. Așa cred eu. Un egal mai scoți, dar ca să-i bați e greu. Au bărbați adevărați, joacă fotbal”, a mai spus Becali.

După această victorie, Viitorul a ajuns la 22 de puncte, la trei lungimi în spatele FCSB-ului, care a rămas la un punct în spatele Craiovei (locul 2) și la cinci puncte în spatele liderului și campioanei CFR Cluj.

 

Publicat: 12 03. 2019, 08:00
Actualizat: 12 03. 2019, 08:02