FCSB l-a ratat pe Joyskim Dawa, fotbalistul pentru care Gigi Becali a negociat cu Valeriu Iftime.
După ce l-a transferat pe Malcom Edjouma de la FC Botoșani, Gigi Becali s-a interesat și de serviciile lui Joyskim Dawa, chiar dacă Mihai Stoica i-a transmis patronului de la FCSB că nu se poate ridica la nivelul vicecampioanei României.
Gigi Becali i-a oferit lui Valeriu Iftime 200.000 de euro pentru transferul lui Joyskim Dawa, însă patronul formației din Botoșani a solicitat 600.000 de euro ca să îl lase pe fotbalist să plece la FCSB.
După ce Gigi Becali și Valeriu Iftime nu au ajuns la un acord în ceea ce privește suma de transfer, patronul lui FC Botoșani a primit noi oferte pentru Joyskim Dawa. Acesta a transmis că fotbalistul din Camerun o să rămână la formația antrenată de Marius Croitoru până în vară, iar apoi ar putea ajunge în Suedia sau Finlanda.
Nu s-a făcut nimic pentru că eu ceream prea mult. Cel puțin după ideile dumnealui, ceream prea mult. El a dat o sumă, am zis că nu vrea acea sumă și asta e. Are oferte la fel de bune din Suedia sau Finlanda, dar nu îl dau acum. Îl dau la vară”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru Antena Sport.
Joyskim Dawa (25 de ani) a ajuns la FC Botoșani pe 1 august 2021 și mai are contract cu formația antrenată de Marius Croitoru până în vara anului 2023. Fundașul central din Camerun a mai jucat în trecut și pentru Valmeira, FK Mariupol, Gil Vicente, Monaco B și US Avranches.
În sezonul 2021 – 2022, Joyskim Dawa a jucat în 19 meciuri pentru FC Botoșani în Liga 1, a dat trei goluri și a oferit o pasă decisivă. Fundașul central este cotat de site-urile de specialitate la 550.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER