FCSB l-a transferat pe „noul Keșeru”! FOTO | Ultima mutare făcută de echipa lui Becali
FCSB a făcut încă un transfer pentru viitor. Vicecampioana s-a înțeles cu LPS Bihorul pentru transferul atacantului Șerban Tirla (16 ani). Formația roș-albastră a început să se preocupe tot mai mult de partea de academie și a adus, în ultimul timp, mai mulți tineri valoroși.
Tirla e comparat cu Claudiu Keșeru, unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria recentă a FCSB.
„Nu prea pot să îmi exprim în cuvinte sentimentul. Țîn minte că era joi seară, trecut de ora 20:00, și nu mă sunase nimeni. Cei de la Steaua îmi spuseseră că îmi vor da răspunsul. Până la urmă, la 20:30 m-a sunat domnul director de la LPS Bihorul și mi-a dat vestea că de vineri voi fi jucătorul Stelei. Ceea ce am simțit în acele momente nu pot să descriu! Îmi treceau prin minte toate sacrificiile, bucuriile, ratările, zilele în care am zis că renunț, toate trăirile posibile. Pot să spun că a fost cea mai fericită zi din viață mea”, a spus Tirla in presă locală.
Șerban Tirla a jucat pentru LPS Bihorul în actualul sezon în Liga Elitelor U17. El a fost unul dintre golgeterii formației în sezonul precedent.