FCSB nu mai sperie pe nimeni. Vasile Miriuță, hotărât să bată echipa lui Bogdan Vintilă
FC Hermannstadt a câștigat primul meci din acest an. Echipa lui Vasile Miriuță a bătut Chindia cu 1-0 după o partidă în care doi jucători au fost eliminați.
FC Hermannstadt a urcat pe locul 10 după ce a învins Chindia Târgoviște cu 1-0. Partida a fost încinsă. Neguț de la Chindia și Opruț de la Hermannstadt au fost eliminați. Singurul gol al partidei a fost înscris de Gabriel Debeljuh. Atacantul croat are opt reușite în 20 de partide.
„Eu spun că va fi greu să ne salvăm, mai greu ca anul trecut. Se va juca până pe final. Echipele din play-out sunt foarte echilibrate. Clinceni a bătut Dinamo, iar FC Voluntari putea să scoată mai mult de la partida cu Viitorul. Eu spun că toate formațiile, cu excepția Viitorului, vor lupta la retrogradare”, a declarat Vasile Miriuță, la Digi Sport, antrenorul lui Hermannstadt.
„Mă simt foarte bine, azi era foarte important să câștigăm, să urcăm în clasament. Sunt foarte fericit pentru că am înscris și am schimbat puțin meciul. Cu victoria aceasta avem o șansă importantă de a ne salva de la retrogradare și cred că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Gabriel Debeljuh, la Digi Sport.
Formația lui Vasile Miriuță a obținut primul succes din acest an, iar peste trei zile are meci în Cupa României cu FCSB.
„Ne interesează foarte mult meciul din Cupă României. Jucăm cu FCSB și trebuie să batem. O să am câteva schimbări în echipă pentru că etapa viitoare jucam un meci important cu FC Voluntari, dar o să trimit pe teren fotbaliști buni. Trebuie să încercăm să câștigăm”, a declarat Vasile Miriuță la Digi Sport.