FCSB, probleme cu Risto Radunovic! Fundașul transferat de la Astra nu se va prezenta la reunirea echipei lui Toni Petrea! Ce a decis Gigi Becali
FCSB ar putea avea probleme cu Risto Radunovic, primul transfer al iernii reușit de Gigi Becali. Fundașul a plecat în Muntenegru după ultima etapă din Liga 1, dar va trebui să intre în carantină timp de 14 zile la revenirea în România.
Liga 1 va avea cea mai scurtă vacanță din istorie. Echipele vor suna revenirea pe data de 3 ianuarie. LPF a anunțat deja programul primelor două etape de la reluarea sezonului: se va juca la foc automat!
Liderul campionatului nu se va putea baza de la începutul pregătirilor pe primul transfer al acestei ierni, Risto Radunovic.
FCSB, probleme cu Risto Radunovic! Fundașul transferat de la Astra nu se va prezenta la reunirea echipei lui Toni Petrea! Ce a decis Gigi Becali
FCSB l-a adus pe Risto Radunovic de la Astra, iar Gigi Becali a plătit 400 de mii de euro în schimbul transferului.
Fundașul muntenegrean a plecat să petreacă Sărbătorile acasă, imediat după ultimul meci. Cum Muntenegru este pe lista galbenă a țărilor cu risc epidemiologic, Toni Petrea și compania s-au temut că fundașul va rata pregătirea cu lotul.
Radunovic va trebui să se izoleze timp de 14 zile la revenirea în țară! Potrivit Fanatik.ro, oficialii FCSB i-au cerut jucătorului să revină la București până în Revelion. Chiar și așa, acesta va rata primele zile de pregătire, dar va putea fi apt pentru meciul cu Astra, programat pe 15 ianuarie.
Radunovic a declarat după ce a semnat cu FCSB că visează să fie campion cu noua lui echipă.
„Am fost la Astra trei ani şi jumătate, m-au primit extraordinar, m-am simţit ca într-o familie. Pentru mine, Astra va avea tot timpul un loc special.
Sunt bucuros că plec la o mare echipă şi îmi doresc să fiu sănătos şi să îmi fac treaba cât mai bine. Trebuie să fiu profesionist, să dau 100% şi să fiu sănătos. Ambiţia mea este să fiu campion cu FCSB”, a spus Risto Radunovic.
Ionuț Panțîru, Marius Briceag, Aristidis Soiledis, Lucian Filip și Alexandru Pantea sunt celelate soluții ale lui Toni Petrea pentru postul de fundaș stânga. Cel mai probabil, FCSB va renunța la primii trei, mai ales după revenirea lui Filip, care s-a recuperat în urma accidentării suferite vara trecută.
1.1 milioane de euro este cota de piață a lui Risto Radunovic, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
90 de meciuri a bifat Risto Radunovic în Liga 1, reușind să înscrie cinci goluri pentru Astra Giurgiu.