După ce a perfectat primele două transferuri ale acestei veri în această săptămână, FCSB mai renunță la un jucător. Gabriel Simion (23 de ani) și-a reziliat contractul cu vicecampioana României.
În sezonul precedent, mijlocașul nu a evoluat pentru echipa antrenată de Toni Petrea, fiind împrumutat în Cipru, la Aris Limassol. Simion a contabilizat 25 de prezențe și o pasă decisivă pentru ocupanta locului 4 în sezonul recent încheiat.
În trecut, fotbalistul era comparat de Gigi Becali cu Mihai Pintilii, cei doi acoperind același post pe teren. Un produs al academiei FCSB, Simion era considerat unul dintre tinerii de perspectivă ai „roș-albaștrilor”, însă nu a reușit să confirme.
Astfel, vicecampioana României se desparte de al nouălea fotbalist în această vară. Paulo Vinicius, Cătălin Straton, Claudiu Keșeru, Andrei Miron, Andrei Burlacu, Cristian Dumitru, Robert Ion și Dragoș Nedelcu sunt celelalte nume care au părăsit formația „roș-albastră”.
În urmă cu mai mulți ani, Gigi Becali îl vedea pe fotbalist capabil să se impună în garnitura de start a FCSB-ului și spera să obțină o sumă de transfer semnificativă pentru el. „Surpriză mare. Cică e foarte bun jucător, nu mă așteptam”, declara patronul „roș-albaștrilor” în 2019. În cele din urmă, mijlocașul a părăsit clubul fără a aduce vreun ban în conturi.
Deși a ajuns la prima echipă a vicecampioanei încă din 2016, Simion a fost împrumutat în mai multe rânduri și nu a evoluat foarte mult pentru formația care l-a crescut. Numai 23 de meciuri a bifat acesta la FCSB, fără a contribui decisiv la vreun gol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER