FCSB și-a luat un atacant care a scăpat din trei accidente teribile. „Sunt ca o pisică, am nouă vieţi. Dar trebuie să încep să fiu mai atent, că trei s-au dus”

Valentin Cretu si Alexandru Buziuc in meciul de fotbal dintre FCSB si Academica Clinceni, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 10 februarie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FCSB a făcut o mutare surpriză. A anunțat în ziua meciului cu CFR Cluj transferul atacantului Alexandru Buziuc de la Academica Clinceni. Fotbalistul se va alătura echipei după ultima etapă din acest campionat. Buziuc are 26 de ani, dar ar putea deja să scrie o carte. A scăpat cu viață din trei accidente.

Alexandru Buziuc este noua achiziție a echipei FCSB. Transferul s-a făcut în mare liniște, iar până la parafarea actelor nu a apărut nicio știre despre aceste tratative. Atacantul celor de la Academica din Clinceni are o poveste de viață palpitantă. Acum șase ani, când juca la Gaz Metan Mediaș, a fost implicat într-un accident de circulație care i-a pus viața în pericol.

„Eram patru în maşină, trei băieţi şi o fată, conducea un prieten.  Nici nu mergeam tare, abia trecuserăm de o maşină de Poliţie, care întorsese din drum o căruţă plină cu lemne furate. Ghinionul nostru. Căruţa era pe mijlocul drumului, ca un zid. Am intrat cu maşina în roata din faţă. Eu eram în spate, scriam un mesaj. Am zburat până în faţă, unde m-am lovit cu capul în zona de deasupra parbrizului, care s-a făcut ţăndări”, povestea fotbalistul.

Buziuc își amintește că după accident a fost și jefuit de unul dintre trecătorii veniți să dea „o mână de ajutor”.

„Sângele îmi şiroia pe faţă, eram tăiat la frunte, la nas şi la gură. Mă durea gâtul. Mi-am scos geaca să opresc cu ea sângerarea de la cap. Cînd a venit Salvarea, am lăsat-o jos. Aveam în ea un card şi 150 de lei. Dintre cei care s-au strâns la faţa locului, cineva mi-a furat banii. Cardul l-a lăsat, nu avea ce face cu el” și-a amintit fotbalistul în GSP.

„Are o fisură la o vertebră şi un hematom. Lucrurile s-au petrecut noaptea, Poliţia a întors chiar în mijlocul drumului o căruţă care nu circula regulamentar. Atelajul nu era semnalizat, nu avea nici o lumină. Nu au văzut şi au intrat in căruţă.

Comunicăm cu el, este ok. E tânăr şi poate să treacă repede peste acest eveniment. Avem încredere că recuperarea va fi destul de rapidă. Am consultat medicii şi nu o să aibă voie să lovească mingea cu capul”, declara Ioan Horoba, în Cancan, președintele clubului Gaz Metan la acea vreme.

Alexandru Buziuc, lovit de o cifă de beton. Salvarea a făcut accident pe drum

Nu este singura întâmplare dramatică din care a scăpat cu bine. La 11 ani se plimba cu bicicleta și a fost lovit de o cifă de beton. Salvarea care l-a luat să-l ducă în mare grabă la spital a fost implicată într-un accident rutier.

„Sunt ca o pisică, am nouă vieţi. Dar trebuie să încep să fiu mai atent, că trei s-au dus!”, a concluzionat fotbalistul.

Alexandru Buziuc a jucat 36 de partide pentru Academica în acest campionat și a marcat 5 goluri.

Publicat: 31 07. 2020, 16:23
Actualizat: 31 07. 2020, 16:26