Aflate până de curând în război direct pentru titlu, FCSB și Craiova ar putea redeschide un nou front de luptă. Fundașul stânga Florin Ștefan a fost scos la vânzare de către cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe și are chiar oferte din campionatele tari ale Europei. Patronul Laszlo Dioszegi i-a fixat deja și prețul jucătorului care a impresionat la Campionatul European de tineret, din 2019.
Gigi Becali a început să caute soluții pentru sezonul viitor. Sergiu Buș a fost prezentat la „Palat”, iar patronul FCSB i-a fixat obiectivul: „Vreau 25 de goluri pe sezon!”.
Omul de afaceri spune că echipa mai are nevoie de doi fundași, după problema apărută cu „fuga” lui Bogdan Planic. Roș-albaștrii ar putea reveni în cursa pentru Florin Ștefan, fundaș stânga pe care l-au dorit imediat după Campionatul European de tineret din 2019, atunci când jucătorul lui Sepsi a reușit un turneul final formidabil sub comanda lui Mirel Rădoi.
Cum Mirel Rădoi a ajuns între timp selecționerul naționalei mari, e de așteptat ca acesta să mizeze in viitorul apropiat pe mulți dintre cei care au ajuns până în semifinalele tureului din Italia.
Ajuns la 24 de ani, Florin Ștefan este dorit de mai multe echipe, spune patronul lui Sepsi, și are oferte concrete din Rusia:
„Ștefan a crescut foarte mult la noi. Nu cred că o să-l dăm așa usor. Sub un milion clar nu-l dăm. În trecut s-a interesat și Craiova de el, vara trecută și Gigi Becali a făcut o ofertă de 500.000 de euro pentru el, dar nu l-am dat.
Dacă o să fie în circuitul echipei naționale constant, o să crească și mai mult”, a spus patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi pentru ziare.com.
Gigi Becali l-a dorit pe Florin Ștefan în iunie 2019, atunci când fundașul stângă a fost titular de drept în formula cu care Mirel Rădoi a ajuns până în semifinalele Campionatului European de tineret. Ulterior, patronul FCSB s-a reorientat pe varianta Bradley De Nooijer.
„Vreau să-l aduc pe Florin Ștefan, dar nu dau așa mulți bani (n.r. un milion de euro). Stai să așteptăm o lună ca să se dezumfle prețurile. Nu stăm în ploaie, că avem fundași. Să vedem dacă are oferte de afară, că dacă are oferte de afară, o să plece acolo”, spunea Gigi Becali în iunie 2019.
Panțîru și Soiledis sunt soluțiile de încredere ale roș-albaștrilor pe partea stângă. La doar 18 ani, Alexandru Pantea nu poate fi considerată o variantă de termen lung, iar Lucian Filip, o variantă de compromis, încă nu a scăpat de marea problemă a carierei: accidentările!
Pe lângă capitolul achiziții, Gigi Becali speră să dea marea lovitură și cu transferurile. Este convins că va lua peste 10 milioane pe Dennis Mann:
„Dacă vreau mâine 10 milioane pe Man, îi iau imediat, în 3 secunde, dar nu vreau, vreau 15 milioane! O să vedeți că îi iau în viitorul apropiat”, este sigur Gigi Becali.
675 de mii de euro este cota lui Florin Ștefan, conform transfermarkt
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER