Federația Română de Fotbal, parteneriat cu Fundația Estuar pentru victimele incendiului din Colectiv

Federația Română de Fotbal a semnat, joi, un parteneriat cu Fundația Estuar, prin intermediul căruia donează suma de 22.000 de euro, în vederea continuării programelor de susținere a victimelor și aparținătorilor tragediei din clubul Colectiv, potrivit site-ului FRF.

Valoarea contribuției a fost realizată din donarea primelor obținute de jucătorii de la echipa națională la unul dintre meciurile din campania pentru calificarea la EURO 2016. Astfel, au fost strânși 18.000 de euro, la care se adaugă contribuția de 4.000 de euro a celor care au ales să sprijine victimele din Colectiv prin achiziționarea tricourilor comemorative, la inițiativa FRF.

Acordul mai vizează și construirea unui parteneriat de lungă durată prin care vor fi dezvoltate programe de reabilitare, recuperare și de reintegrare socială a tuturor beneficiarilor activităților desfășurate de Fundația Estuar. FRF precizează că va pune la dispoziția Fundației Estuar bazele de antrenament de la Mogoșoaia și Buftea, precum și facilitățile de recuperare medicală de care dispune, inclusiv cele două camere hiperbarice.

„Solidaritatea și mobilizarea fiecăruia confirmă încă o dată că împreună putem face mult mai mult. Am apreciat sprijinul jucătorilor, al fiecăruia dintre voi care a ales să fie alături de cei aflați în nevoie. Acum ne onorează să avem alături un partener responsabil, preocupat de binele social cu care să ducem lucrurile mai departe. Suntem deschiși colaborărilor care construiesc soluții viabile pentru societatea civilă”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

În urma tragediei din 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 care au fost transferați în străinătate. Alți 13 pacienți răniți în Colectiv se mai află internați în unități medicale din afara țării.

 

Publicat: 11 02. 2016, 22:12
Actualizat: 11 02. 2016, 22:13