FENOMENAL! Mulți ar da bani să aibă o asemenea galerie! FOTO** Fanii lui ASU Poli Timișoara provoacă din nou uimire și admirație în toată Europa! Ultima ispravă

Drumul spre Liga I este foarte lung, dar bănățenii nu se grăbesc: pedalează spre performanță

Cei mai pătimași suporteri timișoreni continuă să uimească lumea fotbalului, în special cea rurală. A treia deplasare a alb-violeților în acest sezon din liga a cincea a fost și cea mai apropiată de oraș, lucru care i-a determinat pe ultrași să străbată cei 10 kilometri până la Giarmata Vii pe biciclete.

Plecarea s-a făcut din apropierea centrului orașului, lângă sediul unei firme care închiriază bicilete. Cine nu și-a adus de acasă, a putut să „împrumute” una, cu 15 lei, pentru 24 de ore.
Însoțiți de cinci mașini de poliție, pentru ca totul să se desfășoare regulamentar, peste 200 de oameni au început să pedaleze, cu eșarfa violetă, fularul sau steagul legat de ghidon. Traficul nu a avut foarte mult de suferit, iar cele mai multe claxoane au avut ca însemnătate admirația șoferilor pentru convoiul de bicicliști, care pedalează pentru a vedea un meci de fotbal din campionatul județean. Până la Pădurea Verde, s-au mai strâns circa o sută de bicicliști, în această deplasare de neuitat. Poli a avut în această deplasare aproape 500 de suporteri, cu tot cu cei care s-au deplasat cu mașinile.

Odată ajunși la terenul echipei Lorena Giarmata Vii, cei 300 și ceva de bicicliști au „parcat” lângă gardul ce înconjoară dreptunghiul verde. S-au obișnuit deja cu liga a cincea. Urmăresc meciurile din șanțuri, de pe gard sau, ocazional, din remorcă, dar sentimental de apartenență, de solidaritate față de echipă este mai mare decât cel din vremea în care mergeau la meciuri în Liga I. ASU Politehnica joacă într-un echipament alb-violet, cu dungi orizontale, creat și cumpărat de suporteri, acești suporteri cărora nu le e rușine să cânte la sat, acești suporteri care iubesc o echipă pentru ceea ce reprezintă, nu pentru că joacă în primul sau al doilea eșalon.

Timișorenii au câștigat cu 3-1, un motiv în plus pentru ca bicicliștii să nu regrete originala deplasare efectuată ieri. ASU Politehnica are șase victorii și o înfrângere în acest sezon și se bate pentru câștigarea seriei cu Bucovăț, Racovița, Chizătău și Bazoș. Dacă vor obține promovarea în Liga a IV-a, probabil că mulți dintre actualii jucători nu vor mai avea loc în echipă, însă cu toții merită recunoștința poliștilor pentru faptul că, fără pretenții materiale, pun umărul la renașterea echipei Universității Politehnica.

Oamenii pe care Antonio Foale i-a trimis în teren la Giarmata Vii sunt: Fl. Muntean – Radovancovici, Obrejan, Lazăr, Mărănescu – Popoviciu (’86 Guran), Iovițu, Bota, Nicolae – Băcilă (’73 Panc), Marchiș (Basarab). Golurile timișorenilor au fost marcate de Marchiș (’11), Obrejan (’16) și Nicolae (’73).

Publicat: 30 09. 2012, 16:59
Actualizat: 30 09. 2012, 17:02