Fernando Varela și-a adus aminte de perioada petrecută în România. „Primul an a fost cel mai frumos!” Cei trei români care i-au marcat cariera
Fernando Varela a vorbit despre aventura sa din România, atunci când a jucat pentru FC Vaslui și FCSB, dar și despre pandemia de coronavirus care a afectat toată omenirea.
Fundașul central al celor de la PAOK Salonic nu a uitat limba română, iar toate acestea datorită faptului că ține legătura cu Florin Niță și Răzvan Lucescu. Mai mult, Fernando Varela susține că nu o să-i uite niciodată pe Adrian Porumboiu, Mihai Stoica și Laurențiu Reghecampf și a explicat de ce.
Fernando Varela și-a adus aminte de perioada petrecută în România
”Sunt bine, acasă. Mă pregătesc pentru momentul în care o să începem pregătirea, cred că o să începem pe 5. Nu am nicio problemă. Președintele a luat o măsură foarte bună. De la primele cazuri a închis tot, iar două luni a fost totul închis în Grecia și de asta nu au fost multe cazuri.
Vorbesc în fiecare zi cu Niță și cu Lucescu, mă uit la sport în România. Mă uit mereu la ce se întâmplă în România și de asta nu am uitat limba română.
M-am simțit foarte bine în România. Au fost 3-4 ani foarte buni, am făcut performanță, am lucrat cu oameni foarte deștepți și de asta am ajuns unde am ajuns. La început mi-a fost greu pentru că am venit din Portugalia, am locuit în Vaslui și acolo nu aveam foarte multe lucruri. A fost greu la început, dar am vorbit cu soția și am decis să stau 1-2 ani pentru că erau bani mulți. Am muncit și am fost serios, iar apoi a venit oferta de la Steaua.
Eu m-am înțeles foarte bine cu domnul Porumboiu. După primul meci amical mi-a spus că trebuie să slăbesc pentru că am fost cel mai bun fundaș din România. Familia mi-a zis să fac așa cum a spus el pentru că mă plătește. Eu cred că mi-a dat un sfat foarte bun și nu o să îl uit niciodată.
Când a venit transferul la Steaua nu am avut încredere pentru că s-a întâmplat în ultima zi. A venit președintele de la Vaslui la mine și mi-a zis că este o echipă interesată de mine. A zis să joc bine și după o să văd ce se întâmplă. Cred că lui Reghe și lui Meme au văzut un meci amical la Vaslui și le-a plăcut de mine, iar apoi s-a făcut transferul. Cred că a fost cel mai bine pentru viața mea că am ajuns la Steaua.
Eu nu eram pregătit pentru prima echipă când am ajuns. Am văzut cum se antrenau ei și am realizat că nu sunt pregătit. Am stat pe bancă 3-4 luni și am învățat ce înseamnă să fi la o echipă mare, iar după trei luni m-am antrenat foarte bine, iar Reghe a văzut și m-a pus fundaș dreapta. Eu am spus că trebuie să joc, chiar dacă nu aveam loc fundaș central”, a spus Fernando Varela pentru TVR Sport Special.
Fernando Varela, despre Reghe, Meme și Gigi Becali
”M-am înțeles foarte bine cu Reghe, cu Meme. M-au învățat foarte multe lucruri, mi-au dat încredere. Am învățat foarte mult de la ei și nu o să uit niciodată ce au făcut pentru mine cei doi. Primul an a fost cel mai frumos pentru mine.
Nu am avut multe evenimente cu Becali. El era la pușcărie când am ajuns eu la Steaua. Am avut doar un grătar la casa lui atunci când s-a eliberat. Am stat doar un an la Steaua după ce el a ieșit, iar eu nu am avut probleme cu el. Mi-a zis că nu îmi spune nimic dacă sunt serios și nu am o viață extrasportivă. Mi-a zis că mă respectă dacă fac asta”, a spus Fernando Varela pentru TVR Sport Special.