Marți seara, de la ora 18:00, va avea loc actul decisiv din barajul pentru calificarea la Campionatul European din 2017, iar naționala feminină a României pornește cu un ușor avantaj, în fața naționalei similare a Portugaliei, după ce a obținut un rezultat bun, scor 0-0, la Lisabona.
Camora a fost transferat în 2011, de CFR Cluj, iar în prezent este titularul postului de fundaș stâng din echipa antrenată de Vasile Miriuță. Portughezul a oferit un interviu site-ului Federației Române de Fotbal, unde a prefațat întâlnirea dintre țara sa natală, Portugalia, și România, țara în care „a câștigat cel mai mult”:
„Pentru mine e greu. În Portugalia m-am născut, am toată familia acolo, dar aici am câștigat cel mai mult și am avut oportunitatea de a-mi face o viață mai bună, mai liniștită. În glumă am zis să fie 0-0, să nu se supere nimeni, și să se ajungă la penalty și acolo cea mai norocoasă să se califice”.
„România se apără foarte bine și după pleacă foarte bine pe contraatac”, a declarat Camora într-un interviu realizat apărut pe frf.ro
Camora a fost prezent la antrenamentul Portugaliei de ieri, unde a vorbit cu componentele naționalei: „Le-am urat multă baftă, să fie sănătoase, și le-am spus că pot face istorie. Ambele echipe pot face istorie, și România și Portugalia. Le-am văzut pe fete motivate și că au venit în Românie să se califice”.
„Fetelor din naționala României le doresc multă baftă, să fie toate sănătoase”.
CFR Cluj merge la Râmnicu Vâlcea pentru meciul din Cupa României, de marți, cu începere de la ora 14:30: „Îmi pare rău că nu pot să merg la meci. Sunt împărțit între Portugalia și România. Să văd dacă îl pot vedea pe laptop. Meciul e la ora 18, iar noi jucăm la 14:30. Sper să-l văd așa”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER