Final lacrimogen

Final lacrimogen
  • Publicat:
  • Actualizat:

Final lacrimogen la Craiova, la propriu și la figurat, în derby-ul Craiova – Steaua. Bucureștenii au reușit să se impună cu 2-1, după un final mai mult decât nebun.

Prima repriză a fost una fără istoric pentru gazde, care nu au trecut de mijlocul terenului decât cu mingi bubuite pentru periculoșii Wobay și Costea. Vedeta oltenilor nici nu s-a simțit de teren, fiind pierdut printre fundașii Stelei. Elevii lui Nicolo Napoli și-au dat repede seama că nu vor mai avea "bulevardele" din meciul cu Dinamo, printre cei 4 fundași și doi închizători ai Stelei. Așa că nici nu și-au propus mai mult pentru prima repriză, decât să nu primească gol.

Steaua a controlat jocul autoritar, a încercat pe jos, pe sus, pe contraatac, dar nimic. Jocul lent și bătrânesc pe alocuri, presărat cu câte un luft în momente importante (vezi Pleșan ’31) au menținut tabela imaculată. Ocazii notabile au mai fost doar șuturile lui Ovidiu Petre (25 și 40) de la distanță.

Spectatorii au ținut și ei să iasă în evidență, chiar pe fondul sensibilității arbitrajului după cazul "bricheta" din Giulești. Centralul Ovidiu Hațegan a făcut de două ori apel la organizatori pentru a le cere spectatorilor să nu mai arunce obiecte în teren. Neaga și Pleșan au fost țintele preferate ale tirului cu ochelari de soare, pungi de semințe, pietre, bucăți de scaune și ce le-a mai căzut unora prin mână.

Parcă doar spectatorii anunțau adevărata furtuna care avea să urmeze pe teren în repriza a doua. Craiova are și ea prima ocazie a meciului, ce-i drept uriașă, prin Costea, care a zdruncinat transversala lui Zapata (49). Tot oltenii sunt aproape de gol prin Gângioveanu ,10 minute mai târziu, dar de această dată Zapata este la post, ajutat fiind și de Rădoi. Lăcătuș îi trimite în teren pe Nicoliță și Baciu, în locul lui Mendoza, respectiv Lovin, accidentat.

Contrar cursului jocului Steaua deschide scorul prin Pepe, dintr-un offside flagrant. Nu trec două minute și Prepeliță profită de lipsa de marcaj și înscrie din plonjon pentru 1-1. Peste alte 6 minute, Dayro Moreno (intrat în minutul 70) aduce izbăvirea cu un șut din prima, după un corner executat de Nicoliță.

Finalul n-a mai avut nicio treabă cu jocul de fotbal. Tensiunea și-a spus cuvântul, iar Mitchell și Golanski au dat-o în lupte libere, fiind amândoi eliminați. Apoi pe rând, Baciu, Zapata sau Neșu au făcut cunoștință cu gazonul de pe Extensiv. Bornescu a cerut permisiunea lui Napoli să vină în careul stelist la ultimele faze, dar n-a primit acceptul italianului.

Lăcătuș a plecat cu a doua victorie din acest sezon de la Craiova, iar Steaua rămâne pentru al 7-lea an consecutiv neînvinsă în fața Universității.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Iulia Vântur, EVACUATĂ în grabă cu SECURITATE! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de cel mai mare interlop din India!
Iulia Vântur, EVACUATĂ în grabă cu SECURITATE! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de cel mai mare interlop din…
La 38 de ani, e încă ”un pachet de mușchi”, dar a luat decizia! ”Nu realizam că sunt praf”. E de 5 ori campion al României
La 38 de ani, e încă ”un pachet de mușchi”, dar a luat decizia! ”Nu realizam că sunt praf”. E…
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Actrița care s-a transformat total! A slăbit ENORM și arată BESTIAL la 43 de ani. Imagini incendiare
Actrița care s-a transformat total! A slăbit ENORM și arată BESTIAL la 43 de ani. Imagini incendiare
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul:
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul: "Aş vrea să terminăm cu orice…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
La 10 ani, Mihai a parcurs 40 de km pentru a colecta PET-uri şi a-şi lua o trotinetă. Bunicii, în lacrimi după ce a fost luat de lângă ei
La 10 ani, Mihai a parcurs 40 de km pentru a colecta PET-uri şi a-şi lua o trotinetă. Bunicii, în…
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
Suma uriaşă primită de David Popovici de la statul român. Este de 5 ori mai mare decât cadoul primit de la Ion Ţiriac
Suma uriaşă primită de David Popovici de la statul român. Este de 5 ori mai mare decât cadoul primit de…
Doliu în sport! Un APROPIAT al lui Mircea Lucescu a MURIT
Doliu în sport! Un APROPIAT al lui Mircea Lucescu a MURIT
Se suspendă pe loc. Mașinile care nu trec ITP-ul: Sunt considerate o defecțiune majoră
Se suspendă pe loc. Mașinile care nu trec ITP-ul: Sunt considerate o defecțiune majoră
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/…
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
×