Finul e în pericol. Publicul i-a strigat demisia după 1-1 cu ASA. Steaua n-a câștigat nicio partidă pe teren propriu în acest campionat
Steaua nu a reușit nici după etapa a 7-a să câștige primul meci pe teren propriu în acest campionat. Campioana a remizat, scor 1-1, cu ASA, echipă pe care nu a mai învins-o din 2012
Steaua nu reușise să câștige vreun meci în fața celor de la ASA în ultimul campionat și nici în Supercupa României, partida care a deschis actualul sezon. Rădoi părea să aibă acum o șansă să schimbe statistica, pentru că lucrurile din vestiarul adversarei nu erau deloc liniștitoare înainte de acest joc. La fel ca și la Constanța, ASA a dat senzația în prima repriză că nu mai are forța necesară de a pune în pericol Steaua. Campioana a dominat clar primele 45 de minute.
Puținii spectatori prezenți sâmbătă pe Național Arena (4.000) au așteptat 18 minute să vadă prima fază de poartă. Și aceasta s-a petrecut la poarta lui Stăncioiu, care a scăpat cu fața curată după ce Papp nu a reușit să înscrie cu capul, din 6 metri, după o prelungire, tot cu capul, a lui Tade.
Singura ocazie a oaspeților din prima repriză s-a consumat în minutul 31, când Hanca l-a lansat bine pe Jazvic, iar acesta a șutat periculos la colțul lung și mingea s-a scurs pe lângă poarta lui Cojocaru. Steaua a deschis scorul la faza imediat următoare, în minutul 32. Tade i-a pasat în careu lui Popa și acesta, din colțul careului mic, a trimis mingea în poartă. Steaua conducea meritat, cu 1-0, o echipă care rareori trecuse de jumătatea terenului.
Cojocaru a luat gol printre picioare
După pauză, ASA a lovit exact când nimeni nu s-ar mai fi așteptat. În minutul 55, dintr-o ocazie parcă apărută de nicăieri, Jazvic l-a învins pe indolentul Cojocaru cu o minge trimisă printre picioarele celui considerat urmașul lui Tătărușanu. La scorul de 1-1, ASA a devenit mai atentă la ceea ce se întâmpla pe teren, mai prudentă în apărare, mai dornică să nu se modifice statistica.
Rădoi a schimbat, dar post pe post, lucru de neînțeles la scorul care se întregistra atunci pe tabela de marcaj. Iancu în locul lui Hamroun și Filip în locul lui Muniru. Nimic riscant. De la tribuna a doua, un grup firav de spectatori a început să-i strige demisia lui Rădoi. Refren care a fost apoi preluat de tot stadionul. Steaua nu câștigase niciun meci pe teren propriu în acest campionat și situația părea să nu se schimbe nici după etapa a 7-a. Jocul slab ducea în această direcție.
Antrenorul stelist s-a gândit să-l arunce în luptă și pe Tudorie abia cu 10 minute înainte de final. L-a scos pe Chipciu, în huiduielile și fluierăturile spectatorilor, lucru deloc onorabil pentru cel mai bine plătit fotbalist al Stelei. Nu s-a întâmplat nimic până la final și Steaua deprinde deja un complex în fața celor de la ASA, echipă pe care nu a mai învins-o din 2012. Iar ceea ce e foarte trist pentru Rădoi e că nici după 7 etape, formația lui nu a reușit să câștige un meci pe teren propriu, de unde rezultă că absența galeriei joacă un rol important în această situație deloc plăcută pentru naș și fin.