Firma care a deținut penultimul contract de mentenanță pentru Arena Națională iese la atac. Gabriela Firea, acuzată direct: ce ar fi făcut cu aproximativ șase milioane de euro
Închiderea Arenei Naționale de către Gabriela Firea la o zi după derby-ul Dinamo – FCSB (1-1) jucat pe un gazon deplorabil continuă să producă reacții în România, iar UTI, firma care a deținut penultimul contract de mentenanță al gazonului, acuză Primarul Capitalei că a preferat, deliberat, să aloce o sumă mult mai mare decât cea necesară menținerii terenului la un nivel decent.
Într-o scrisoare semnată de președintele Radu Petrescu, UTI susține că Firea a preferat să lase intenționat gazonul să se degradeze pentru a investi, printr-o altă firmă, nu mai puțin de 27,8 milioane de lei, aproximativ șase milioane de euro, în condițiile în care ar fi fost necesară o sumă mult, mult mai mică: „Ați lăsat fără mentenanță majoritatea instalațiilor stadionului mai bine de un an de zile, timp în care instalațiile evident că s-au «degradat», iar în luna august 2018 ați alocat 27,8 milioane lei către recent înființata Companie Municipală Tehnologia Informației pentru înlocuirea instalațiilor «degradate» și învechite de pe Arena Națională.
În realitate, întreținerea și menținerea Arenei la parametrii impuși de standardele FIFA/UEFA ar fi costat, per total, mult mai puțin în cadrul contractului de întreținere încheiat cu UTI comparativ cu investiția pe care o faceți printr-o companie de IT care nu are competențele tehnice necesare pentru a gestiona multitudinea de instalații ale Arenei Naționale”, e mesajul transmis, pe facebook, de firma UTI.