Flavius Stoican, dărâmat după umilința cu Universitate Craiova. „Fără cuvinte!” Se gândește la plecare. „Nu țin de scaun!”
Flavius Stoican este dărâmat după umilința suferită de Dinamo în fața Universității Craiova.
Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 1-6, în etapa 25 din Liga 1, iar antrenorul „câinilor” a tras concluziile.
Antrenorul formației din „Ștefan cel Mare” recunoaște că Dinamo a jucat foarte slab împotriva Universității Craiova, dar nu a vrut să arate cu degetul către jucătorii săi.
Flavius Stoican, dărâmat după umilința cu Universitate Craiova. Antrenorul se gândește la plecare
Totodată, Flavius Stoican a vorbit și despre o posibilă plecare de la Dinamo și a transmis că nu are de gând să țină de scaun în cazul în care oficialii din „Groapă” vor decide să-l demită.
„Sunt fără cuvinte! Am făcut un meci prost, am început meciul de la 1-0, la primul șut am luat gol. Am făcut un joc foarte slab, un joc cu foarte multe greșeli. Asta este relalitatea! Am încercat să schimb sistemul, să nu mai facem cadouri. Nu vreau să dau vina pe un jucător anume. Toți suntem vinovați. Încercăm să scoatem cât putem din fiecare meci, dar astăzi am văzut o echipă care se bate la locurile fruntașe și o echipă de retrogradare. Asta a fost! Nu aș vrea să fie doar portarul vinovat, toți suntem vinovați. Suntem o echipă și când pierdem, pierdem cu toții.
Suntem la reanimare, nu am murit. Ce mă dezamăgește e că nu avem încredere. La antrenament și înainte de meci îi văd pe toți dornici, dar la meci au plumb în picioare. Există o temere. Sunt convins că nu le este indiferent, de asta există și teama de a juca. Psihic nu sunt ok. Ce aș putea spune? E greu! Am venit aici să ajut, cât o să se poată. Încerc să le ridic moralul. Nu le-ar face bine să vin și eu cu critici.
Încerc să nu cedez, dar când vezi un asemenea joc. Azi am jucat prost și am luat și 6 goluri. E dureros. În momentul când o să se decidă acest lucru (n.r. să fie demis)… Nu sunt omul care să țină de scaun. Când o să se ia o decizie și o să se spună că nu se mai poate, nu ne mai poate. Nu ai rezultate, pleci! Asta e realitatea! Voi fi lângă echipă atât timp cât o să fie nevoie de mine”, a spus Flavius Stoican după Dinamo – Universitatea Craiova 1-6.
Ce spune Flavius Stoican despre o posibilă plecare a lui Iuliu Mureșan. „A ajuns la capătul puterilor”
„Am avut o discuție cu domnul Mureșan, dar și cu jucătorii. Voiam să îi dăm un motiv de bucurie după acest meci. Omul și-a exprimat dezamăgirea și a ajuns la capătul puterilor”, a spus Flavius Stoican despre o posibilă plecare a lui Iuliu Mureșan.