Dinamo este în mare formă înaintea meciului cu FCSB, echipă pe care o va întâlni și în optimile Cupei României, iar Florin Bratu crede că echipa lui Toni Petrea va avea o misiune grea împotriva „câinilor”.
După ce a învins-o și pe UTA, scor 1-0, Dinamo se gândește iar la play-off, iar fostul atacant din „Ștefan cel Mare” este convins că trupa antrenată de Ionel Gane este greu de bătut. Deian Sorescu a fost marcatorul golului care a adus cele trei puncte în contul lui Dinamo, în deplasarea de la Arad.
Dinamo se află pe locul 9 din Liga 1, cu 25 de puncte obținute după 20 de meciuri jucate, iar dacă va câștiga și cu FCSB, atunci șansele să prindă play-off-ul sunt destul de mari. Roș-albii sunt acum la doar trei puncte de Chindia, însă echipa lui Emil Săndoi are un meci în minus, cel cu CFR Cluj, programat luni seara, de la ora 20:00.
„Se fac eforturi, cu siguranță. Din fericire pentru Dinamo, din punct de vedere sportiv, s-au făcut eforturi. Echipa este pe o linie de normalitate, de echilibru. Le trebuie constanță. Îi văd destul de motivați pe jucători, s-au mai rezolvat din problemele interne pe care ei le aveau și lucrul acesta se simte. Din punctul meu de vedere, Dinamo este o echipă greu de bătut acum.
Cred că acestea sunt posibilitățile lui Dinamo în momentul de față. Trebuie să fie uniți, dacă vor reuși să facă asta pe termen lung, cu siguranță vor avea rezultate. FCSB-ului îi va fi destul de greu cu Dinamo, e o echipă arțăgoasă”, a fost avertismentul lui Florin Bratu pentru roș-albaștri, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER