Florin Bratu, șocat de cum a arătat Viitorul lui Hagi cu FCSB: „N-am mai văzut-o așa în ultimii ani! Eram obișnuiți cu altceva!” | EXCLUSIV ProSport Live

Viitorul a jucat extrem de modest cu FCSB, a pierdut clar pe Arena Națională, scor 0-3, iar Florin Bratu, invitat la ProSport Live, n-a înțeles nimic din jocul oaspeților.

Antrenorul Chiajnei nu se aștepta ca Viitorul să joace atât de modest pe Arena Națională, mai ales după ce remizase cu nou-promovata UTA (1-1) pe teren propriu.

Florin Bratu: „N-am văzut-o pe Viitorul așa în ultimii ani!”

„Eu n-am văzut în ultimii ani pe Viitorul dominată de o asemenea manieră. N-au avut reacție, e complicat. Poate că și noul antrenor are nevoie de timp. Eram obișnuiți cu o altă abordare, cu o echipă care avea ocazii. Îmi place Luckassen, e atacant de gura porții, dar pare care trebuie să-l pui în evidență. El depinde însă de jocul colegilor din spatele lui”, a spus Florin Bratu, la ProSport Live.

„A fost un autogol în repriza a doua, cu puțin noroc cu FCSB. Acolo s-a terminat jocul, au dat și golul al treilea. Viitorul s-a văzut puțin, n-a mai fost nici jocul acela deschis, cu pase”, a punctat și Geraldo Alves, fostul jucător al Stelei fiind și el invitat în emisiunea moderată de Victor Vrînceanu.

Echipa de start a Viitorului cu FCSB: Cojocaru – R. Boboc, Mladen, V. Ghiță, Martinez Ortega – C. Matei, Casap – G. Ganea, A. Chițu, Al. Mățan – Luckassen

După pauza care va fi în Liga 1 pentru meciurile României din Liga Națiunilor, Viitorul are un alt meci teribil de greu: la Ovidiu vine Craiova, în etapa a treia. Echipa lui Cristiano Bergodi a părăsit cupele europene după 1-2 la Tbilisi, dar duminică a fost la înălțime și a bătut-o fără emoții pe Astra Giurgiu, scor 2-0.

„Avem însă multe de construit. Cu această pauză avem timp să punem lucrurile la punct. Mai e mult până la finalul campionatului, n-am început bine, dar sunt sigur că vom fi o formație importantă în acest sezon”, a afirmat Ruben de la Barrera, după eșecul cu FCSB.

Publicat: 30 08. 2020, 23:21
Actualizat: 31 08. 2020, 00:50