Florin Gardoș, misiune îndeplinită la Poli Iași. Echipa scapă de retrogradare, dar fundașul suferă: „Mi-e greu. Nu mă pot obișnui. Înainte aveam condiții de top”

Florin Gardoș a pus și el umărul la lupta pentru salvarea de la retrogradare a formației pregătite de Flavius Stoican, Poli Iași. Jucătorul, venit sub formă de împrumut în această iarnă de la Craiova, a vorbit la finalul remizei albe obținute în fața celor de la Dinamo, pe Ștefan cel Mare. Fundașul în vârstă de 30 de ani a precizat că și-a îndeplinit obiectivele fixate la începutul anului.

Este bine că am scăpat de orice emoție clară, deși nu cred că am fost vreodată într-un pericol real de a retrograda. Eu când am venit la Iași mi-am setat niște obiective, unul a fost acela de a bifat măcar 10 meciuri, am depășit numărul. Nu am avut probleme medicale, doar o chestie de câteva zile. Este normal că mi-aș fi dorit să ajungem în play-off, iar în play-out mi-ar fi plăcut să ne batem pentru primul loc, dar este bine că sunt sănătos„, a spus Florin Gardoș, la microfonul Digi Sport.

Întrebat de viitorul său, apărătorul a declarat că așteaptă să discute cu oficialii de la Craiova, apoi se va decide care va fi „următoarea sa casă”.  

Am discutat cu domnul Ambrosie, i-am spus că este normal să îmi doresc să mă întorc la Craiova. Sunt șanse mici să rămân la Iași. Voi avea o discuție cu cei de la Craiova în zilele următoare, dacă ei își doresc și mă vor într-adevăr, nu cum m-au vrut anul trecut, normal că m-aș întoarce. 

Cu domnul Papură am vorbit și vorbeam când nu era antrenor, când eu voiam să plec de la Craiova, în perioada de iarnă și atunci a încercat să mă ajute să plec„, a mai spus Florin Gardoș, care a precizat că dacă nu va rămâne la Craiova ar prefera să se transfere la o echipă din afara țării: 

Mi-aș dori foarte mult să plec în străinătate, m-am simțit bine, chiar și așa cu probleme de sănătate, în Anglia. Parcă nu mă pot obișnui cu gândul că nu am condițiile cele mai bune. Am fost norocos că am ajuns la Steaua la 21 de ani și până la 28 de ani am avut condiții de top. Mi-este greu la Iași, infrastructura scârțâie. Mi-a fost greu să mă motivez, meciurile m-au motivat și doar atât„. 

 
 
 
Publicat: 22 05. 2019, 23:30
Actualizat: 23 05. 2019, 00:31