Florin Gradoș, despre sacrificiile făcute de fotbaliștii din România. „A trebuit să joc chiar dacă am pierdut pe cineva din familie!”

Florin Gardoș a vorbit despre sacrificiile pe care trebuie să le facă un jucător profesionist de fotbal pe tot parcursul carierei.

Florin Gardoș, fundașul central al celor de la Academica Clinceni, va juca chiar în prima zi de Paște, atunci când majoritatea oamenilor iau masa alături de cei dragi, deoarece gruparea din Clineni o întâlnește pe Universitatea Craiova azi, ora 21.00, în etapa a 5-a a play-off-ului.

Totodată, internaționalul român care are meciuri și în Premier League a dezvăluit că au fost momente când a trebuit să joace chiar dacă a avut un deces în familie.

Florin Gradoș, despre sacrificiile făcute de fotbaliștii din România

„Nu e un lucru pe care ți-l dorești ca fotbalist (n.r.: să joci de Paște) și ca om. Anul trecut a fost unul dintre puținele lucruri pozitive din acel lock down din aprilie și mai. Nu știu după câți ani am avut un Paște acasă, cu părinții mei.

E puțin trist, dar asta e viața de sportiv, sunt sacrificii pe care le facem, iar unele lucruri nu se văd din exterior. Am avut și colegi și am trecut și eu prin momente în acest sezon când a trebuit să joc chiar dacă am pierdut pe cineva din familie. Nu am fost singurul. Lumea ne ceartă de multe ori, dar nu știe ce se întâmpă în viața personală sau prin ce trecem”, a spus Florin Gardoș pentru  Digi Sport.

A luat titlul cu FCSB chiar de Paște

Florin Gardoș și-a adus aminte și de un moment fericit care a avut loc în 2013, atunci cânnd a devenit campion cu FCSB chiar de Paște.Am avut o stare ciudată în 2013, când am câștigat primul titlu cu Steaua. Ne jucasem etapa și așteptam pasul greșit al CFR-ului, care, dacă făcea egal, eram campioni. Și așa s-a întâmplat.

Iar în noaptea de Înviere sau în seara de dinainte noi am aflat că suntem campioni matematic. Și a fost senzația aia de a sărbători și totodată de a păstra o anumită decență, de a merge la Biserică. Și am fost la Biserică, am făcut și o mică petrecere, le-am împăcat oarecum pe ambele, însă parcă tot nu mă puteam bucura, aveam un sentiment de vinovăție pentru că în noaptea de Înviere beau o șampanie sau dansez”, a explicat Gardoș.

 

Publicat: 02 05. 2021, 08:46