Florin Prunea, fostul președinte al celor de la Dinamo, a lăudat decizia lui Mircea Rednic de a-l numi căpitan pe Alexandru Răuță.
Alexandru Răuță a fost căpitanul lui Dinamo la meciul câștigat în fața celor de la Chindia Târgoviște, scor 1-0, în etapa 19 din Liga 1, iar această mutare pare să fi adus liniștea în vestiarul „câinilor”.
Mircea Rednic a anunțat că Alexandru Răuță o să poarte în continuare banderola de căpitan la Dinamo, toate acestea deoarece a fost printre puținii fotbaliști imparțiali când a apărut ruptura între „Puriu” și vestiarul lui Dinamo.
Florin Prunea a vorbit despre schimbarea căpitanului la Dinamo și a ținut să îi felicite pe cei care au făcut tot posibilul ca Alexandru Răuță să rămână la gruparea din „Ștefan cel Mare”. Fotbalistul care în prezent este căpitanul „câinilor” a fost aproape să se despartă de Dinamo după intrarea echipei în insolvență, dar a revenit la gânduri mai bune.
„Banderola nu trebuie să fie o problemă în vestiar. Eu aș vrea să-l felicit pe cine a insistat ca Răuță să rămână la Dinamo.
Dacă vă aduceți aminte, se vorbea de plecarea lui Răuță. Cine l-a întors pe Răuță din drum, să nu rupă contractul cu Dinamo, merită felicitări, părerea mea”, a spus Florin Prunea la ProSport LIVE.
Alexandru Răuță (29 de ani) a ajuns la Dinamo pe 1 iulie 2019 și mai are contract cu formația din „Ștefan cel Mare” până în vara anului 2022. Mijlocașul defensiv a mai jucat în trecut pe la FC Voluntari, ACSM Poli Timișoara, Pandurii Târgu Jiu, CS Mioveni și FC Argeș.
Alexandru Răuță a adunat 73 de meciuri în tricoul celor de la Dinamo și a oferit o singură pasă decisivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER