Florin Prunea, atac fără precedent la adresa lui Mircea Rednic. Îl consideră vinovat de infarctul suferit de Eugen Neagoe: „Am dovezi clare. E de un cinism inimaginabil” + „Băi, fomică, băi, dolărică…ăsta vindea și câinii de la Săftica”
Managerul general al lui Dinamo, Florin Prunea, nu a avut milă de Mircea Rednic, pe care îl consideră principalul vinovat pentru actuala situație a clubului din Ștefan cel Mare. Oficialul „câinilor” a declarat că înverșunarea suporterilor contra conducerii „roș-albe” a pornit de la fostul antrenor.
„Rednic este principalul instigator și am dovezi clare. Cei care au venit cu torțe la casa lui Bălănescu, i-au speriat familia, au vopsit mașini, au venit de la Rednic de acasă, sunt suporteri care au recunoscut asta.
Am avut o discuție cu Ionuț Negoiță și nu trebuie să mai ascundem mizeria sub preș! Acest profitor și fiica lui au căpușat clubul Dinamo! Au încasat sute de mii de euro din comisioane! Fabbrini a fost îndepărtat de la Dinamo pentru că transferul nu s-a făcut prin firma fiică-sii. Aceeași regie și la Gnohere și la Salomao și au încercat și cu Montini acum„, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
În plus, fostul mare portar a continuat cu acuzații grave. A precizat că Mircea Rednic este vinovat și de infarctul suferit de Eugen Neagoe și că din cauza „Puriului” se putea ajunge la o adevărată tragedie.
„Autoritățile statului trebuie să intervină pentru că a fost instigare la violență, iar Eugen Neagoe putea să moară. Nu ne putem juca, dacă nu se intervine, lucrurile o vor lua razna, aici e o bombă cu ceas. M-a durut când Neagoe era întins pe jos și se striga „demisia”, ăștia nu sunt oameni. Nu ne vom da la o parte, cineva va trebui să plătească pentru asta!
Această atmosferă este întreținută de Mircea Rednic, merg până în pânzele albe ca să demonstrez asta. E de un cinism inimaginabil – cică s-a interesat de starea lui Neagoe. Trebuia să iasă primul și să potolească spiritele.
Acum nu vor mai sifona bani de la Dinamo! Acest club nu trebuia să accepte bani împrumut de la el și vă asigur că banii s-au dat înapoi. Primul lucru a fost să ia banii înapoi pe loja închiriată pe Arena Națională.
Băi, fomică, băi, dolărică, cât ai furat anii ăștia? Ă‚sta nu mai e antrenor, ăsta vindea și câinii de la Săftica. Am documente, ce s-a întâmplat cu contractele unor jucători. De dimineața până seara se ocupau doar de transferuri și comisioane, nu le-a spus nimeni că nu e ograda lor aici. Aici au dictat doar el și fiică-sa. A fost jaf armat și urma o nouă campanie, pentru că el dădea afară aceiași jucători și iar lua comisioane„, a încheiat Florin Prunea, potrivit sursei citate.