„Pentru regele Florin Prunea number 1!”. Fostul manager de la Dinamo dansează pe manele, după despărțirea de formația roș-albă | VIDEO

Florin Prunea s-a despărțit de Dinamo, în această vară, din postura de manager general al clubului. Deși a plecat pe „ușa din dos” de la formația roș-albă, Florin Prunea pare să fi trecut peste supărări, acesta fiind surprins dansând pe manele la o zi onomastică.

Florin Prunea a ocupat timp de un sezon postul de manager general al lui Dinamo, în perioada 2019-2020.

Florin Prunea dansează pe manele, după despărțirea de Dinamo

Într-un clip video fabulos, apărut pe internet, Florin Prunea, fostul oficial de la Dinamo, este surprins dansând cu patos pe manele la o zi onomastică. Ba mai mult, acesta a primit mai multe dedicații.

„Pentru regele Florin Prunea number 1!”, a fost una dintre dedicațiile primite de Florin Prunea.

Dinamo, sancțiune dură pentru Mihai Neicuțescu după petrecerea cu manele

Dinamo a anunțat printr-un comunicat de presă că nu-i mai permite lui Mihai Neicuțescu (21 de ani) să se antreneze nici cu prima, nici cu a doua echipă a „câinilor” până la finalizarea anchetei legate de ziua în care a avut loc petrecerea la care a participat fotbalistul.

În urmă cu două săptămâni, au apărut mai multe imagini video în care Mihai Neicuțescu și iubita lui petreceau alături de lăutari, nerespectând distanța optimă într-o perioadă în care pandemia de coronavirus își face de cap pe întreaga planetă.

Cifrele lui Mihai Neicuțescu

  • 22 de meciuri a adunat Mihai Neicuțescu în Liga 1, pentru Dinamo și Chindia Târgoviște.
  • 32 de meciuri a jucat Mihai Neicuțescu pentru Chindia Târgoviște, în total, în Liga 2.
  • 2 goluri a marcat atacantul român în Liga 1, pentru Chindia Târgoviște.
  • 7 goluri a înscris Mihai Neicuțescu în Liga 2, pentru Chindia Târgoviște.
  • 250 de mii de euro este cota de piață a lui Mihai Neicuțescu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
Publicat: 16 09. 2020, 12:44
Actualizat: 16 09. 2020, 14:28